Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Mediului şi Pădurilor - Semnare memorandum cu Siria

Publicat in Ziua Constanta, joi 11 noiembrie 2010 ·

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, şi Lamia Assi, Ministrul Economiei şi Comerţului din Republica Arabă Sirianăau semnat miercuri, 10 noiembrie 2010, Memorandumul de Înţelegere între Ministerul Mediului şi Pădurilor din România şi Ministerul de Stat pentru Probleme de Mediu din Republica Arabă Siriană privind cooperarea în domeniul protecţiei mediului. Evenimentul s-a desfăşurat cu ocazia vizitei în România a preşedintelelui Republicii Arabe Siriene, Bashar al-Assad. "Memorandumul de Înţelegere are ca scop întărirea relaţiei dintre cele două ţări prin dezvoltarea şi susţinerea cooperării juridice, instituţionale şi tehnice în domeniul protecţiei mediului, pentru beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare. Cele două state vor dezvolta şi promova cooperarea bilaterală în domeniul conservării şi protecţiei mediului prin schimbul de experţi, informaţii şi studii, inclusiv prin transfer de know-how şi tehnologie", a subliniat ministrul László Borbély. Cooperarea bilaterală se va axa în special pe aspecte privind legislaţia şi politicile de mediu, susţinerea programelor de cercetare cu privire la activităţile şi tehnologiile ecologice, managementul deşeurilor solide, poluarea industrială dar şi tehnologia de tratare a apei uzate. De asemenea, România va colabora cu Siria în probleme privind poluarea marină, managementul resurselor costiere şi utilizarea raţională a resurselor naturale, în special a resurselor de apă. Important va fi şi schimbul de informaţii în aspecte privind combaterea deşertificării, a schimbărilor climatice şi protecţia biodiversităţii dar şi managementul ariilor naturale protejate. Cele două ţări vor colabora, totodată, şi pentru creşterea conştientizării publice cu privire la protecţia mediului, prin includerea obiectivelor de mediu în programele educazionale, dar şi în domeniul energiilor regenerabile şi a eficienţei energetice. DIRE

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 35 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 40 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 35 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 3 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum 58 minute
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Închiderea podului Giurgiu-Ruse, amânată până în aprilie

Wall-Street.ro acum o ora
Închiderea totală a circulaţiei pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, anunţată pentru zilele de 6 şi 27 martie a fost amânată pentru luna aprilie. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu informează că reprezentanţii autorită

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°