Compania K&S Developments, controlată de managerii BelRom, a semnat astăzi un acord cu retailerul francez Auchan, care dă undă verde la achiziţia a 12 ha din terenul platformei industriale Electroputere Craiova necesare dezvoltării unui centru comercial cu o suprafaţă construită de 6,3 ha.
Vânzare terenului permite societăţii Eletroputere să îşi plătească datoriile fiscale ce datează din perioada anterioară privatizării.
„Vânzarea celor 12 ha din totalul de 62 ha existente în platforma Electroputere nu afectează activitatea industrială a companiei, fiind parte a procesului de consolidare şi restructurare iniţiat în urmă cu 2 ani. În urma achitării datoriilor fiscale restante şi a penalizărilor aferente, Electroputere îşi va îmbunătăţi semnificativ situaţia financiară şi va putea continua programul de dezvoltare al producţiei industriale extinzând prezenţa noastră pe pieţele externe”, a declarat Adrian Gabriel Dumitriu, directorul general al Electroputere Craiova.
Mall franţuzesc
Proiectul imobiliar, denumit Electroputere Parc, va necesita o investiţie de circa 90 mil. euro şi are ca dată de finalizare semestrul al doilea al anului viitor. Principalele ancore ale centrului comercial sunt de origine franceză: Auchan – care construieşte aici un hipermarket de 11.000 mp, Decathlon – cu un magazin de 3.500 mp, retailerul de îmbrăcăminte Kiabi cu o unitate de 1.800 mp, Leroy Merlin – bricolaj şi amenajări, cu 10.000 mp şi Norauto – specializat în echipamente şi service auto, cu 1.100 mp. Pe lângă acestea, proiectul mai cuprinde şi o galerie comercială cu peste 100 magazine şi restaurante. Centrul comercial va dispune şi de 2.000 de locuri de parcare.
„Suntem în negocieri avansate cu retaileri de fashion precum C&A, H&M, Inditex, Deichman, Takko, Orsay”, a menţionat Răzvan Sin, directorul departamentului de retail al