În 1980, André Scrima a ţinut la Facultatea de Ştiinţe religioase a Universităţii Saint-Joseph din Beirut un curs pe tema-interogaţie: „Conştiinţa credinţei exercită ea o funcţie critică faţă de ordinea lumii?“. Cercetarea avea drept obiect chipul modernităţii tîrzii şi raportarea credinţei – în stare de luciditate inspirată sau reflexivă – la acest chip. Ea privea de asemenea distanţa participativă sau conflictuală a religiei faţă de cea mai recentă configuraţie a civilizaţiei occidentale. Chiar înainte de ani ’70-’80, Occidentul începuse să fie locuit de problematica diversităţii. Globalizarea pe care o iscase nu se mărginea la vălul uniformizant şi magic al Tehnologiei aruncat asupra lumii. Pricinuind circulaţie, întîlnire, conlocuire a culturilor, religiilor, identităţilor, ea a produs o explozie a varietăţii. Spectacolul acesta a putut stîrni conştiinţa respectuoasă a alterităţii, luciditatea „ecumenică“, efortul de a înţelege chipurile, atît de diferite cultural, ale universalului, aşa cum a putut stîrni atitudinea de consumator pe piaţa orizontală a bunurilor culturale. Pentru un anumit om tîrziu modern, multiplicitatea nu mai cunoaşte o transcendenţă unificatoare: nu mai există cultură, ci culturi; nu mai există religie, ci religii şi religiozităţi din care individul îşi poate alege şi combina propria identitate.

DE ACELASI AUTOR Cererea de minune Bucate alese, instrumente de prestigiu Jocul de-a demonizarea Aerul uşor al prieteniei În fond, conştiinţa publică ajunsese să fie traversată de întrebări privind universalul de tip occidental, legitimitatea universalizării (şi a globalizării) formelor apusene de universal. Valabilitatea planetară a modelului apusean de civilizaţie şi de societate, raţionalitatea apuseană ca unic reper de cunoaştere şi de organizare a realului, valorile în formularea lor apuseană, toate erau de cîtăva vreme interogate,