Doi tineri, printre care un minor, vor fi cercetaţi penal pentru că i-au furat unui bărbat 300 de lei, după ce nepoata acestora i-a invitat în casă.
Judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au dus la identificarea primului suspect, care a pătruns în curtea imobilului folosind cheile care se aflau pe gardul de la poartă, iar în locuinţă pe uşile lăsate neasigurate. D.F. (18 ani) le-a spus poliţiştilor că la invitaţia prietenei lui, C.E. (14 ani), nepoata părţii vătămate, a pătruns în imobil împreună cu U.A. (17 ani), din Brăila, cu care a sustras banii. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faţă cei doi tineri, şi pentru complicitate la furt calificat, faţă de nepoata victimei. Doi tineri, printre care un minor, vor fi cercetaţi penal pentru că i-au furat unui bărbat 300 de lei, după ce nepoata acestora i-a invitat în casă.
Judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au dus la identificarea primului suspect, care a pătruns în curtea imobilului folosind cheile care se aflau pe gardul de la poartă, iar în locuinţă pe uşile lăsate neasigurate. D.F. (18 ani) le-a spus poliţiştilor că la invitaţia prietenei lui, C.E. (14 ani), nepoata părţii vătămate, a pătruns în imobil împreună cu U.A. (17 ani), din Brăila, cu care a sustras banii. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faţă cei doi tineri, şi pentru complicitate la furt calificat, faţă de nepoata victimei.