În urmă cu şapte ani, pe uşile unităţii spitaliceşti a fost pus lacătul. Localnicii sunt nevoiţi acum să meargă la Bucureşti sau Urziceni pentru a primi îngrijiri medicale. Fostul spital din localitate a fost transformat acum şapte ani în centru medico-social. Medicii care au lucrat la Fierbinţi au fost pensionaţi su transferaţi la Slobozia, iar aparatura unităţii spitaliceşti a fost transferată către Spitalul Judeţean de Urgenţă.
Centru medical în inima Bărăganului
Spitalul de la Fierbinţi a fost construit în anul 1890 de către medicul bucureştean N.C. Georgescu. La începutul secolului XX, studenţii de la Facultatea de Medicină din Capitală veneau să facă practică în incinta unităţii medicale. În anul 1916, în momentul în care trupele germane au ocupat Bucureştiul, o parte din mica boierime a marelui oraş s-a refugiat în saloanele spitalui din Fierbinţi. Odată cu trecerea timpului, spitalul de la Fierbinţi a ajuns un adevărat centru medical. Toţi bolnavii din zona de vest a judeţului veneau aici să îşi trateze afecţiunile de care sufereau.
Zoe Tudor (58 ani) a lucrat la spitalul de la Fierbinţi timp de apoape 30 de ani. Femeia a fost asistentă şefă, la secţia de Boli Interne. Fosta asistentă, acum pensionară, îşi aduce foarte bine aminte de perioada în care era angajată a unităţii medicale. „Nimeni nu se ducea la Bucureşti sau la Urziceni. Peste zece mii de pacienţi avea spitalul până în anul 1990. Toţi bolnavii erau mulţumiţi de felul în care erau trataţi de medicii de aici“, rememorează femeia.
Dotat cu aparatură nemţescă
Începând cu anii 70 şi până la Revoluţie, în spitalul de la Fierbinţi au funcţionat cinci secţii, prevăzute cu un număr total de peste 100 de paturi. Este vorba despre secţiile de Chirugie, Pediatrie, Ginecologie, Boli Interne, Radiologie şi laboratorul de analize. Pe fiecare secţie, erau angajaţi câte