Am ajuns să am din ce în ce mai puţine speranţe în ceea ce priveşte o ieşire rapidă din recesiunea globală. Expansiunea fiscală (de 5 miliarde de dolari), coordonată de puternicele guverne mondiale, a reuşit să reducă pierderile, dar nu şi să producă o revenire spectaculoasă. Cea mai recentă frustrare este rezumată de ultimul editorial al The Economist, „Creşti, naibii, creşti!“.

Există două motive pentru pesimişti. Primul este retragerea prematură a „stimulilor“ fiscali, măsură luată în luna aprilie 2009, la Londra, în cadrul adunării G-20. Acum, toate marile ţări sînt obligate să taie din deficitul bugetar.

DE ACELASI AUTOR Inegalitatea ucide capitalismul Ţări mari, războaie mici Societatea inechitabilă Comerţul echitabil - la ce bun? În al doilea rînd, nu s-a făcut nimic pentru a redresa dezechilibrul provocat de balanţa plăţilor deficitare. Într-adevăr, azi discuţia despre războaiele fiscale care duc la războaie comerciale e reminiscenţa experienţei dezastruoase din anii ’30.

Problema dezechilibrelor produse de conturile curente este strîns legată de existenţa unei saturări a economiilor mondiale. O parte a lumii, condusă de China, cîştigă mai mult decît cheltuieşte, în timp ce în altă parte, în special în Statele Unite, cheltuielile depăşesc cîştigurile. Şi doar dacă ţările cu surplus economic ar investi în cele cu deficit, aceste dezechilibre n-ar provoca atîtea probleme macroeconomice. Într-adevăr, acesta a fost tiparul secolului al XIX-lea. Un sistem de investiţii străine, patentat la Londra, a canalizat economiile ţărilor bogate (sau cu surplus) către cele sărace (sau cu deficit). În ciuda numeroaselor crize economice şi a implicaţiilor acestora, relaţia de creditor-debitor a funcţionat, în mare, spre beneficiul ambelor părţi. Investitorii din ţările bogate au primit o dobîndă mai mare decît ar fi avut-o acasă, iar beneficiarii din ţă