Roland şi Orlando Szasz investesc peste două milioane de euro pentru a-şi deschide birouri în Germania şi China. După ce şi-au restructurat compania producătoare de echipamente de protecţie, doi antreprenori din Târgu-Mureş se vor bate cu nemţii şi chinezii.
Să mergi în întâmpinarea unui necaz care s-ar putea să nu vină niciodată în viaţă poate părea o prostie. În afaceri, însă, acţiunea se numeşte managementul riscului, iar aplicarea unui astfel de plan îţi poate salva businessul. Asta au descoperit fraţii Roland (43 de ani) şi Orlando Szasz (38 de ani) la începutul crizei financiare. Vânzările companiei lor, Renania, specializată în producţia şi distribuţia de centuri pentru lucrul la înălţime şi echipamente de protecţie, ajunseseră în 2009 la 18,3 milioane de euro, cu 18% mai mici decât cele din 2008. Mai mult, aproape scăpaseră de sub control vânzările din sudul ţării din cauza unui management externalizat defectuos. Simţeau că începuse să le fugă pământul de sub picioare.
Restructurare pentru eficienţă
Cei doi fraţi din Târgu-Mureş s-au văzut obligaţi să-şi restructureze afacerea, la începutul acestui an. Au înfiinţat o nouă firmă, Height Safety Engineering, care se ocupă exclusiv de producţie, pentru a putea ţine sub control cheltuielile. Astfel, au despărţit activitatea de producţie de cea de distribuţie. Deşi au redus numărul de angajaţi, de la 100 la 75, au dublat numărul de oameni de vânzări pentru a avea o relaţie directă cu clienţii finali. Încă mai au de recuperat datorii de 1,3 milioane de euro de la distribuitorii interni. În această situaţie stabilizată, fraţii Szasz au luat o decizie surprinzătoare: în loc să stea la cutie, până trece criza, au plănuit extinderea operaţiunilor în Germania şi China.
Debarcarea, în Bavaria
Firma Renania nu este străină de piaţa nemţească. Vinde din 1995 echipamente de protecţie pentru