Tot mai revoltător mi se pare faptul că se ignoră semnele de ortografie şi de punctuaţie. Nu sunt (nu mai sunt) pilduitoare ofertele în care o banală virgulă a făcut să moară oameni ori, dimpotrivă, să devină inoperabilă o sentinţă. Se practică o lene a minţii în care virgula aşezată înainte de şi copulativ (în faţa prescurtării etc., bunăoară!) sau între subiect şi predicat nu mai stânjeneşte pe nimeni, cum se-ntâmplă şi dacă lipseşte ca limitativ al unor incidentale ori ca despărţitor al unor enumerări! Ca să revigorez apetitul pentru semnele grafice care împroprietăresc/desproprietăresc cuvintele (enunţurile) de sens înşirui câteva exemple de texte care, deşi „sună” asemănător, au înţeles textul diferit. Aşadar, (virgulă obligatorie!) pildele : (două puncte sau semnul exclamării obligatoriu!) „Bine, ai venit?” în raport cu „Bine ai venit!” Ori : „Să trăiţi bine!” în relaţie cu „Să trăiţi! Bine?!” Sau : „C-ai cu care!” în opoziţie cu „Care cu cai!” Exemplele se pot multiplica şi comentariile pot deveni interesante. N-am vrut decât să atrag luarea-aminte asupra formei (şi formulei!) de prezentare a înlănţuirilor de cuvinte! Tot mai revoltător mi se pare faptul că se ignoră semnele de ortografie şi de punctuaţie. Nu sunt (nu mai sunt) pilduitoare ofertele în care o banală virgulă a făcut să moară oameni ori, dimpotrivă, să devină inoperabilă o sentinţă. Se practică o lene a minţii în care virgula aşezată înainte de şi copulativ (în faţa prescurtării etc., bunăoară!) sau între subiect şi predicat nu mai stânjeneşte pe nimeni, cum se-ntâmplă şi dacă lipseşte ca limitativ al unor incidentale ori ca despărţitor al unor enumerări! Ca să revigorez apetitul pentru semnele grafice care împroprietăresc/desproprietăresc cuvintele (enunţurile) de sens înşirui câteva exemple de texte care, deşi „sună” asemănător, au înţeles textul diferit. Aşadar, (virgulă obligatorie!) pildele