Potrivit declaraţiilor ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, dotarea autovehiculelor cu cauciucuri de iarnă va fi obligatorie doar începând cu 1 noiembrie 2011 şi pentru circulaţia pe drumurile extraurbane. Până atunci, “şoferii nu sunt obligaţi să aibe anvelope de iarnă, dar, dacă vor provoca un accident, vor derapa sau vor bloca drumul, vor plăti amenzi, precum şi cheltuielile de degajare a drumului. Amenzile sunt între 4 milioane şi 20 de milioane de lei vechi. Totodată, în cazul deteriorării maşinii într-un accident, proprietarii nu vor mai fi despăgubiţi de companiile de asigurare, dacă nu au maşinile echipate corespunzător”, a declarat, joi, Anca Boagiu. Ministrul Transporturilor a mai spus că va fi înfiinţat un corp unic de control în trafic, având în componenţă inspectori din ARR, Registrul Auto Român şi CNADNR.
Declaraţiile au fost făcute ulterior unei întâlniri cu patronatele şi sindicatele din transporturi, prin care s-a convenit modificarea proiectului iniţial prin care şoferii de autoturisme şi camioane vor fi obligaţi să utilizeze anvelopele de iarnă în perioada 1 noiembrie – 31 martie. În acest sens, între oficialii Ministerului Trasporturilor şi transportatori vor mai avea loc întâlniri, pentru consultare.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=6440
Potrivit declaraţiilor ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, dotarea autovehiculelor cu cauciucuri de iarnă va fi obligatorie doar începând cu 1 noiembrie 2011 şi pentru circulaţia pe drumurile extraurbane. Până atunci, “şoferii nu sunt obligaţi să aibe anvelope de iarnă, dar, dacă vor provoca un accident, vor derapa sau vor bloca drumul, vor plăti amenzi, precum şi cheltuielile de degajare a drumului. Amenzile sunt între 4 milioane şi 20 de milioane de lei vechi. Totodată, în cazul deteriorării maşinii într-un accident, proprietarii nu vor mai fi despăgubiţi de companiile de asigurare,