Uite peste ce veste bună am dat într-un cotidian: Ministerul Muncii a executat un control fulger la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu; cu acest prilej au fost descoperiţi 23 de angajaţi ai serviciului care se ocupă cu evaluarea persoanelor cu handicap care şi-au atribuit lor înşişi false dizabilităţi, ei fiind, în realitate, în deplinătatea puterilor. Întîmplarea reconfirmă o declaraţie a preşedintelui României în care se vorbea despre nişte falşi pensionaţi înainte de termen; domnia sa a evocat o situaţie spectaculoasă – un sat din Bihor în care aproape toată populaţia este pensionată pe motive de dizabilităţi. Dacă e adevărat că majoritatea celor în deplinătatea puterilor trăiesc satisfacţie atunci cînd asemenea farsori sînt expuşi public, mult mai puţini mi se par a fi aceia pe care îi preocupă soarta celor cu dizabilităţi reale. Aş spune chiar că îi vedem pe cei falşi, dar n-avem ochi pentru cei adevăraţi. Dacă ne uităm la statistici, România stă deosebit de bine la numărul de persoane cu dizabilităţi, în raport cu media europeană: în timp ce noi declarăm că acestea reprezintă mai puţin de 5% din populaţie (686.000), ţările membre ale Uniunii Europene (UE) declară, în medie, peste 10%. Sîntem, car’va să zică, un popor sănătos.

DE ACELASI AUTOR ActiveWatch - secretul optimismului Un oraş de criminali? Starea urii naţiunii Resemnarea ca suspans Sau, în orice caz, un popor chibzuit, căruia nu-i place să risipească banii pe prostii, aşa că o mare parte dintre cei care s-ar califica pentru asistenţă socială sînt lăsaţi în afara statisticii oficiale. E o frumoasă replică în oglindă a escrocheriilor despre care povesteam mai sus. Totuşi, ca să nu spuneţi că exagerez, trebuie să precizez că ţara noastră a instituţionalizat sistemul de asistenţă pentru persoanele cu dizabilităţi: avem o Agenţie – aveam, azi e redusă