Tânărul deţine recordul naţional la săritura cu coarda, este campion naţional la power lifting şi a reuşit performanţa de a sări cu parapanta. În plus, este membru al echipei naţionale de baschet.
De curând, Ionică a cochetat şi cu dansul, fiind cooptat în trupa „Just Dance", compusă din persoane cu handicap şi dansatori profesionişti. Echipa a reprezentat România la Forumul European al modei adaptate - Mode H 2010, din Franţa. Deşi este în scaun cu rotile de la un an şi jumătate, nimic nu l-a împieditcat pe tânăr să-şi îndeplinească visurile. „Un lucru de care mi-a fost teamă a fost înălţimea. Din cauza aceasta mi-am propus să zbor. Am reuşit să zbor cu ajutorul unui instructor parapantist. Mi-am dat seama că risc foarte mult, fiind vorba de un sport extrem, dar am avut curaj. Până la urmă esenţa curajului stă în a reuşi să supravieţuieşti", mărturiseşte Ionică.
Un luptător adevărat
Este vicepreşedintele Asociaţiei „Sfântul Haralambie". Tinerii organizează competiţii culturale şi sportive pentru persoanele cu handicap. „Am avut ocazia să merg în turnee în Germania şi Ungaria, unde am susţinut spectacole de dans, teatru şi pantomimă. Sunt şi în echipa naţională de baschet, alături de care am mers în turnee în Turcia şi Ungaria. Facem cursuri de engleză, masaj, de decoraţiuni floristice, dar şi alte activităţi de genul acesta", declară Ionică.
Ionică deţine recordul naţional la săritura cu coarda. A reuşit să sară de la 145 de metri înălţime, în Cheile Râşnoavei. Este campion naţional şi la power lifting (ridicarea greutăţilor pe spate). Tânărul a rămas imobilizat în scaun cu rotile în urma administrării vaccinului antipoliomielitic. „În existenţa cu ceilalţi am fost tot timpul provocat şi am învăţat din toate aceste lucruri. M-am autosugestionat să nu mă mint, să iau lucrurile aşa cum sunt, să fiu realist, dar şi optim