Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băcăuanii, speriaţi de anvelopele de iarnă

Publicat in Adevarul, joi 11 noiembrie 2010 ·

Şoferii le consideră utile, însă cei peste 1.000 de lei pe care se văd nevoiţi să-i cheltuiască le dezechilibrează bugetul familiei. Comercianţii de anvelope din oraş au refăcut stocurile pentru că se aşteaptă ca profitul să li se tripleze după intrarea în vigoare a legii.

Ordonanţa de urgenţă privind obligativitatea şoferilor de a-şi echipa maşinile cu anvelope de iarnă şi pe care Guvernul o va aproba în maxim două săptămâni le dă bătăi de cap posesorilor de autoturisme din Bacău.

Chiar dacă sunt conştienţi că un astfel de act normativ ar reduce blocajele în trafic şi numărul accidentelor în sezonul rece, şoferii cred că bugetul de cheltuieli al familiei va avea de suferit. „Va trebui să scot din buzunar cel puţin 1.000 de lei pentru a-mi echipa maşina cu anvelope de iarnă. Sunt mulţi bani şi nu am luat în calcul o asemenea investiţie“, a spus dezamăgit Cristian Toader, de profesie inginer mecanic.

Profit pentru comercianţi

Sunt însă şi şoferi care privesc cu ochi buni viitoarea lege şi cred că, odată cu adoptarea ei, viaţa lor va fi mai în siguranţă.

„Am călătorit mult prin vestul Europei. Acolo, dacă nu ai cauciucuri de iarnă, ţi se confiscă maşina. În România nu există o cultură a cauciucului de iarnă, dar nici nu mi-ar conveni să mor pe stradă din cauza unui şofer iresponsabil“, este de părere Ciprian Poenaru, taximetrist. Deşi părerile legate de obligativitatea echipării autoturismelor cu anvelope de iarnă diferă de la şofer la şofer, când vine vorba de ce trebuie să ofere în schimb statul situaţia este cât se poate de clară.

„Chiar dacă toată lumea va respecta noua lege, nu cred că acest lucru va fi suficient. Statul ar trebui să mai dea o lege prin care să îşi ia angajamentul că va curăţa toate drumurile din ţară. Când este gheaţă pe jos nu mai contează ce fel de cauciucuri ai că tot nu poţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: „Nu știu exact la ce se referă” / Premierul spune că nu vrea să creeze falii în coaliție

Mediafax acum o ora
Întrebat luni, la B1 TV despre acuzațiile președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, conform cărora la guvern ar exista un grup de lucru care să urmărească falimentarea companiilor de stat, Ilie Bolojan a răspuns simplu „Nu știu exact la ce se

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 5 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 8 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Poliţia belgiană a interogat doi israelieni acuzaţi de crime de război care veniseră la festivalul Tomorrowland

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile belgiene au declarat că au reţinut şi interogat pentru scurt timp doi cetăţeni israelieni care au participat la festivalul de muzică electronică Tomorrowland săptămâna trecută, după ce g

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

26°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°