… se acordă filmului “Medalia de onoare“, pe care l-am văzut marţi seară într-o avanpremieră organizată de Tabu şi Parada Film, dar la care m-aş fi dus oricum, mai ales pentru domnul Rebengiuc, ceea ce vă recomand şi vouă.

La jumătate de secol după terminarea celui de-al doilea război mondial, Ion I. Ion primeşte medalia de onoare şi devine erou, deşi nu are nici cea mai vagă idee care sunt faptele sale de vitejie pe front. În prezent, Ion I. Ion se lupta cu Radetul care-i dă numai 14 grade în apartament şi se fereşte de administratorul blocului pentru că are facturi restante la întreţinere. Şi trăieşte cu convingerea nezdruncinată că e un om corect, patriot, de aceea, neştiind exact pentru ce primeşte medalia, face o petiţie la Minister şi merge la Asociaţia Veteranilor. Totuşi, medalia e frumoasă, şi efectele primirii ei încep să apară, astfel că Ion I. Ion începe să-şi fabrice amintiri cu fapte de vitejie pentru a-şi justifica medalia şi noul statut.

E invitat chiar şi la Cotroceni de către preşedinte – Ion Iliescu, jucându-şi, desigur, foarte bine, propriul rol. Nu trece mult timp şi află că – eroare a funcţionarei de la Minister! – într-adevăr medalia nu era pentru el ci pentru Ion J. Ion, şi că trebuie să o returneze.

Povestea are şi alte detalii, dar nu vreau să vă stric plăcerea remarcării lor atunci când o să urmăriţi filmul. E suficient să vă spun că Victor Rebengiuc e mi-nu-nat şi reuşeşte cu brio să treacă de ecran, până în sala de cinema, până în minţi şi suflete. Sunt, în film, nişte momente în care toată acţiunea se petrece exclusiv pe figura domnului Rebengiuc, care trece prin stări variate exprimate, atât de convingător!, doar prin felul în care sentimentele i se reflectă pe chip. Fabulos! De altfel, a fost prezent dupa vizionare şi ne-a făcut să-l aplaudăm în picioare, atât pentru joc cât şi pentru modestie şi umor. Camelia