Mesajul a fost trimis. Multumesc!

5 motive pentru care avem eşecuri profesionale

Publicat in Adevarul, vineri 12 noiembrie 2010 ·

Se spune că din greşeli înveţi şi că nimeni nu a atins cu adevărat succesul dacă nu a avut de depăşit obstacole în drumul lui. Pe scurt, reţeta succesului constă în: abilitatea de a te ridica, de a nu te da bătut în faţa provocărilor şi de a conştientiza factorii care duc la nereuşite, astfel încât să-i poţi înlătura.

Orice eşec profesional, fie el minor, fie el major, îşi pune amprenta asupra vieţii oricărei persoane. Iar fiecare individ reacţionează diferit într-o astfel de situaţie: atunci când unul renunţă, altul alege să schimbe direcţia, iar un altul ar putea refuza să accepte eşecul. Nereuşitele apar de obicei atunci când îţi stabileşti obiective care nu sunt în concordanţă cu abilităţile tale, pentru că te estimezi greşit. Soluţia nu este să fugi de eşecuri cu orice preţ, ci să înţelegi implicaţiile şi cauzele lor pentru a nu-ţi repeta greşelile.

1Nu-ţi stabileşti obiective clare

Succesul va fi întotdeauna greu de obţinut pentru cineva care nu ştie cu exactitate ce scop are şi care nu-şi construieşte strategii pentru a atinge acele obiective. Iar urmărirea acestor lucruri trebuie să devină o constantă în evoluţia profesională a fiecăruia. Încearcă să-ţi stabileşti câte un ţel zilnic, care să te apropie încet-încet de rezultatul dorit. De asemenea, acordă-ţi timpul necesar pentru a cerceta cu atenţie toate aspectele obiectivelor tale, astfel încât să iei cele mai bune decizii.

2Autocontrolul nu este punctul tău forte

Furia, frustrarea şi stresul scad capacitatea de concentrare, te secătuiesc de energie şi te pot face să devii mai puţin hotărât în ceea ce priveşte scopurile tale. Iar dacă nu conştientizezi şi nu reacţionezi la aceste situaţii imediat cum apar, te poţi confrunta cu un declin al performanţelor tale profesionale. Astfel, dacă vei reuşi să-ţi controlezi emoţiile, să te autodisciplinezi, vei reuşi să gestionezi mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 11 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 6 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°