Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Impact a raportat o pierdere brută de 6,7 mil. lei, după ce a vândut doar 67 de locuinţe

Publicat in Capital, vineri 12 noiembrie 2010 ·

Compania Impact Developer & Contractor, dezvoltatorul ansamblului rezidenţial Greenfield din zona pădurii Băneasa, a raportat o pierdere brută de 6,7 mil. lei la sfârşitul celui de-al treilea trimestru, în scădere faţă de 7,4 mil. lei înregistrate în trimestrul anterior, potrivit raportului financiar neauditat prezentat de companie.

Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în care Impact a vândut şi închiriat 150 de unităţi locative, în primele nouă luni ale lui 2010 s-au contractat 100 de locuinţe, inclusiv rezervări: 67 de vânzări şi 33 de închirieri. Dintre acestea, în primele luni din 2010 au fost predate 80 de locuinţe.

„Partea bună este că operaţiunile din ultimele trei luni generează profit, pierderea majoră fiind generată de cheltuielile financiare, în principal cheltuieli cu dobânzile. Subliniem că avem toate creditele achitate fără restanţe sau întârzieri de plată”, a declarat Carmen Săndulescu, directorul executiv al companiei.

Pe lângă activitatea de vânzare a locuinţelor finalizate, Impact a oferit spre vânzare şi loturi de teren pentru construcţia de case, blocuri şi spaţii comerciale. În acest sens au fost semnate antecontracte pentru vânzarea de terenuri în sumă de 200.000 euro.

Împrumut reeşalonat

Cheltuielile directe ale Impact s-au diminuat cu 44% în primele nouă luni din 2010 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, datorită restructurării activităţii care are ca scop creşterea eficienţei companiei.

Impact raportează şi dublarea lichidităţii companiei, care se datorează, pe de o parte, reeşalonării unui împrumut în valoare de 12,8 mil. euro la Piraeus Bank şi, pe de altă parte, faptului că Impact deţine un portofoliu de active suficient de lichide pentru a asigura achitarea datoriilor curente. Compania a rambursat credite în valoare de 3,86 mil. euro în primele nouă luni a

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°