E nevoie de un uriaş spirit ludic ca să scrii o carte ca Teologia albinoşilor. La miloc nu e doar dorinţa de a face haz pe seama bizareriilor lumii, dar şi pofta de a lăsa cuvintele să se rostogolească zgomotos, într-o cadenţă furioasă.
Cred că aceasta e principala motivaţie care i-a împins pe Ciprian Vălcan şi Dana Percec la alcătuirea volumului de faţă: lumea li s-a părut a fi un talmeş-balmeş atît de iremediabil, încît nu l-au putut privi decît prin fanta caricaturii. În plus, autorii trebuie să fi fost hrăniţi de un imbold al competiţiei lexicale: cei doi şi-au propus să se întreacă în fabulaţie sarcastică, scriind fiecare cîte un text pe o temă dată, pentru a-l insera apoi într-un mănunchi de dublete interpretative, publicate în revista Orizont la rubrica „Narrenturm” (Turnul nebunilor). Urmarea a fost un foileton scris la două mîini, cu articole puse în oglindă, cititorul putînd compara cîtă imaginaţie şi vervă poate arăta fiecare protagonist. De fiecare dată, tema le-a fost sugerată de o ştire din ziar, de o întîmplare neobişnuită sau de un citat exotic.
De aceea, criteriul de care au ascultat în alegerea temelor a fost crasa lor anormalitate: o situaţie neverosimilă, un episod grotesc, sau un amănunt de o absurditate seacă. De pildă: 1) o cofetărie americană a refuzat să scrie pe un tort onomastic numele copilului aniversat, pentru simplul motiv că pe micuţul de trei ani îl chema Adolf Hitler. În mod firesc, părinţii s-au plîns de discriminare; 2) în Lima, capitala republicii Peru, autorităţile au emis o lege care limitează la unu numărul cîinilor pe care o persoană are dreptul să-i ţină în apartament; 3) Heinrich Zimmer descrie în Filozofiile Indiei un caz insolit de cerşetorie băştinaşă: doi oameni poartă un pat ticsit de ploşniţe şi bat din uşă în uşă, cerînd un ban de hrană. Dacă îl primesc, unul din ei se întinde în pat şi se
