Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprea (PNL): Guvernanţii au acceptat tacit drogurile "legale", nu exclud posibilitatea să fi tras şi ei câte un fum

Publicat in Jurnalul, vineri 12 noiembrie 2010 ·

Senatorul PNL Mario Ovidiu Oprea a declarat că îi bănuieşte pe guvernanţi că au acceptat cu bună ştiinţă, pe piaţă, substanţele halucinogene care au pus în pericol atâtea vieţi şi nu exclude posibilitatea sa fi tras şi ei câte un fum, chiar mezina preşedintelui Băsescu stârnind suspiciunea, prin afirmaţia că trebuie legalizate drogurile uşoare.

„Nu exclud posibilitatea ca si ei sa fi tras cate un fum, măcar din curiozitate. Aşa se explică faptul că, la un moment dat, nu mai ştii să numeri, daca 80 e totuna cu 170. Numărătoarea aceasta s-ar putea sa fie efectul unor astfel de plante", a declarat Oprea, în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional.

"Este adevărat că Guvernul a decis prin ordonanţă de urgenţă eliminarea anumitor plante, dar le-a acceptat tacit pe altele care sunt la fel de periculoase, o serie de măsuri guvernamentale şi legislative fiind prea blânde când vine vorba de pedepse. Îi suspectez pe guvernanţi că au ştiut despre aceste substanţe care azi îi ucid pe copii, dar prin diverşi interpuşi sunt în legătură cu proprietarii magazinelor. Nu mă feresc să spun că îi suspectez pe proprietarii magazinelor de preferinţa lor pentru culoarea portocalie", a spus senatorul liberal.

Mario Ovidiu Oprea a anunţat în cadrul unei conferinţe la Craiova că săptămâna viitoare va depune două iniţiative legislative la Legea nr.143/2000 privind traficul şi consumul ilicit de droguri şi Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope. "Trebuie înlăturată orice formă de tolerare a drogurilor uşoare! Cer interzicerea oricărei forme de consum, trafic, producere sau preparare a produselor stupefiante din plante naturale sau sintetice şi din produse chimice si desfiinţarea magazinelor de vise prin stabilirea unor prevederi care să fie în corelaţie cu Codul Fiscal, Codul Civil şi Le

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 4 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 10 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 7 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 9 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 4 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 12 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 5 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 9 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/7°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°