Nu exista domeniu care sa nu fi fost afectat de ceea ce Bukovski numea "Sistemul", o retea influenta si eficienta a fostilor activisti si securisti, continuata de odraslele lor. Si atunci cum sa condamnam comunismul, cind el prospera, s-a privatizat si face politica? Sentimentul pe care il au cei mai multi observatori ai vietii romanesti este acela ca sintem in continuare o tara bintuita de fantomele trecutului, incapabila sa-si asume responsabil trecutul. Insa unii pasi, totusi, tirsiiti, poticniti, dar sesizabili, s-au facut. De prin 2003, administratia prezidentiala a comandat un raport final asupra regimului comunist, document prin care s-au stabilit responsabilitatile statului roman si care a consfintit delimitarea de abuzurile dictaturii comuniste. S-a spus: Nu ajunge! Asa e. Dar Legea nr. 221/2009, cu toate slabiciunile ei, este un act normativ important, de reparatie, inclusiv materiala, in cazul victimelor totalitarismului romanesc. Unii s-au repezit acerebral (va amintiti reactia cavernicola din Parlament de atunci?!) sa minimalizeze discursul prezidential din 18 decembrie 2006 prin care se condamna regimul comunist din Romania. Mai intii, trebuie spus ca "dictatorul" Basescu a facut acest lucru, in timp ce erectul comunist perpetuu Iliescu n-ar face-o niciodata, iar flascul anticomunist Constantinescu, niciodata intrat in erectie, a fost prea las ca s-o faca. Apoi, acest mesaj a fost publicat in Monitorul Oficial si a devenit act oficial al statului. Simpla sa tiparire are efecte juridice. Citeva instante, sesizate de avocatii victimelor comunismului, au emis verdicte favorabile atit de restituire a unor proprietati aflate in litigiu (disputate intre cetateni si autoritati locale sau guvernamentale), cit si de anulare a unor sentinte abuzive de condamnare pronuntate inainte de 1989. Chiar daca aceste recunoasteri vin foarte tirziu, merita subliniata putere