Managerul general al Ştiinţei consideră că echipa nu a scăpat de ameninţarea matineului şi anunţă că va aduce la iarnă şase-şapte jucători care să dea forţă Universităţii.
Eliminarea Universităţii Craiova din Cupa României a scos la iveală punctele slabe ale alb-albaştrilor. Echipa dovedeşte că nu are încă maturitatea necesară pentru a duce o competiţie chiar şi pe plan intern, deşi este alcătuită dintr-un nucleu de jucători care evoluează de mult timp împreună. Apărarea, în frunte cu Dănănae şi Găman, gafează nepermis. Absenţa lui Iliev a făcut şi mai grea misiunea defensivei. Piţurcă a fost nevoit să apeleze la Dorel Stoica pentru a „plomba“ apărarea şi mai apoi l-a aruncat în luptă şi pe brazilianul Lopes, un jucător care, judecând după prestaţiile de până acum, nu are ce căuta la Universitatea. Fără meciuri în picioare, lui Dilevski îi este greu să se acomodeze. În linia mediană, Mihai Costea merită un plus faţă de evoluţiile anterioare, Piţi dovedindu-se inspirat să-l arunce în luptă pe „Nilă“ încă din primul minut. Costea II a centrat bine la golul Craiovei şi a mai pasat în două rânduri excelent pentru Stoica şi Dina. Atacul Craiovei a fost însă la pământ, simţindu-se absenţa lui Florin Costea, care miercuri seară s-a regăsit doar pe foaia de joc.
Curăţenie la iarnă
„Sunt amărât, am pierdut un joc care putea salva acest sezon. Din păcate, am pierdut după prelungiri, la 11 metri. Pur şi simplu, jucătorii au ratat, nu şi-au pregătit execuţiile bine şi asta a fost.
Mi-am felicitat băieţii, au jucat foarte bine pe alocuri. Puteam obţine victoria, în prelungiri am avut ocazii mult mai clare. Le spuneam băieţilor că pe terenul lui Dinamo trebuie să marchezi cel puţin două goluri ca să poţi învinge. Îmi pare rău şi pentru suporterii noştri! Se pare că nu e acesta anul Craiovei, vom vedea ce se va întâmpla în anii viitori.