Unele dintre propunerile incluse într-un raport al Băncii Mondiale prezentat de gândul ar putea fi cuprinse în discuţiile cu Comisia Europeană şi FMI, dar nu sunt deocamdată condiţionalităţi, a declarat Francois Rantrua, country manager BM pentru România.
Potrivit unui document al Băncii Mondiale obţinut de gândul şi care face o evaluare a sistemului de finanţe publice, România are un buget făcut după ureche, direcţionat politic şi cu un Minister de Finanţe cu mai mulţi angajaţi decât în Anglia. "Ultimul raport nu este unul critic la adresa Guvernului. Noi nu punem condiţionalităţi, ci recomandăm din experienţa noastră ce ar trebui făcut", a spus directorul de ţară al Băncii Mondiale (BM), într-o discuţie cu presa.
Rantrua a arătat că raportul a fost întocmit la cererea Guvernului şi reprezintă un fel de audit, ca parte a înţelegerii dintre Executiv şi Banca Mondială, acesta fiind motivul pentru care nu poate fi făcut public. "Încă nu sunt incluse direct (propunerile - n.r.). Unele dintre recomandări sunt importante; iar noi lucrăm îndeaproape cu FMI şi Comisia Europeană în discuţiile noastre; probabil reforma în administraţie va fi face parte din discuţii", a mai spus Rantrua. Întrebat dacă aceste recomandări vor reprezenta condiţionalităţi în discuţiile pentru un nou acord, Rantrua a precizat că este încă prematur să dea un răspuns în acest sens, dar că Banca Mondială "ar fi foarte fericită" să facă parte dintr-o nouă înţelegere cu FMI şi Comisia Europeană.
România are un buget cu venituri şi cheltuieli nerealiste care duce lipsă de credibilitate, cea mai mică absorbţie a fondurilor europene dintre ţările UE, o administraţie fiscală teritorială care creşte costurile de colectare şi care ar trebui înlocuită cu un sistem informatic bine pus la punct şi un call-center, se arată în evaluarea funcţională efectuată de Banca Mondială în sistemul de fin