Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Francezii confirmă: Nu vrem România şi Bulgaria în Schengen din martie 2011

Publicat in Romania Libera, vineri 12 noiembrie 2010 ·

Franţa consideră că nu sunt întrunite condiţiile care asigură integritatea şi securitatea spaţiului Schengen pentru aderarea, în martie, a României şi Bulgariei, preferând să aştepte până la raportul Comisiei Europene din vara lui 2011, a anuţat vineri Ministerul francez de Externe, informează Mediafax.

"Bulgaria şi România au în mod natural vocaţia de a intra în spaţiul Schengen, dar nu sunt întrunite în prezent condiţiile pentru o aderare în martie", a declarat, în cadrul unei întâlniri cu presa, purtătorul de cuvânt al Quai d'Orsay, Bernard Valero.

"Credem că este mai înţelept să aşteptăm prezentarea, în iulie, a viitorului raport al Comisiei privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV)", a adăugat el.

În raportul din iulie 2010, Comisia Europeană "constata progrese certe, dar sublinia mai ales progresele importante care rămân de făcut", a amintit purtătorul de cuvânt.

"Un sistem administrativ şi judiciar imparţial, independent şi eficient, dotat cu mijloace suficiente este indispensabil pentru a permite buna funcţionare a politicilor UE şi pentru a asigura accesul cetăţenilor la toate beneficiile şi oportunităţile oferite de apartenenţa la UE", a precizat Bernard Valero.

România şi Bulgaria, ultimele ţări intrate în UE, sunt supravegheate de Bruxelles în domeniile justiţiei şi combaterii corupţiei în cadrul procesului numit Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

Miercuri, secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, afirmase că frontiera româno-bulgară rămâne deficitar controlată şi că Parisul va face în aşa fel încât decizia europeană privind intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen să nu fie luată până în vară.

În schimb, autorităţile române au spus în repetate rânduri că aderarea la Spaţiul Schengen nu ţine decât de îndeplinirea unor condiţii tehnice, precum sistemul de securizar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Reuters: SUA şi Ucraina se pregătesc să semneze marţi acordul privind mineralele. Trump ar urma să-l anunţe în discursul din Congres

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi Ucraina intenţionează să semneze mult discutatul acord privind mineralele, au declarat marţi pentru Reuters patru persoane familiare cu situaţia. Preşedintele Donald Trump le-a spus consilierilor

Crin Antonescu, după ce spionajul extern de la Moscova i-a luat apărarea lui Georgescu: „Este protejatul, favoritul şi victima pe care Rusia o ia acum în braţe” / Mesaj către o votantă a fostului candidat

HotNews acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare pentru funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a afirmat, marţi seară, la B1 TV, că independentul Călin Georgescu este candidatul Rusiei. El a adăugat și că „rușii prind curaj”, având în vedere declarații

Stare de alertă în Insulele Canare din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei - Insulele Canare, sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) asupra faptului că este în vigoare o alertă privind condiții meteorologice nefav

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Vicepreședinte al Parlamentului European, replică pentru Călin Georgescu: „Europa și NATO sunt calea sigură pentru stabilitatea României”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a scris, marți, pe pagina sa de Facebook, că orice declarație care pune la îndoială apartenența României la NATO este atât una „iresponsabilă”, cât și „o amenințare la securitatea” națională.

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Zelenski a cerut echipei sale să obţină informaţii oficiale despre suspendarea ajutorului american. „Oamenii nu ar trebui să fie nevoiţi să ghicească"

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi, 4 martie 2025, că le-a cerut ministrului apărării, şefilor serviciilor de informaţii şi diplomaţilor să ia legătura cu omologii lor americani pentru a obţine „informaţii oficiale” despre suspendarea

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum 4 ore
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

Crin Antonescu: Eu nu mă retrag, nu mă retrag niciodată de undeva, dintr-o bătălie /Ilie Bolojan a fost destul de clar, ar trebui să iasă fix precum cucu, în fiecare zi la ora 6, la Cotroceni şi să spună ”nu candidez, nu candidez, nu candidez”

News.ro acum 2 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că nu se va retrage din cursa electorală şi că niciodată nu a abandonat o bătălie. El spune că Ilie Bolojan a fost clar când a declarat

Vremea

București
acum

mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
sâm.

7°/17°
Constanta
acum

mie.

0°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mie.

-2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
sâm.

6°/16°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/17°