Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judeţeanul va trata circa 1.300 de pacienţi în noiembrie şi decembrie

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 12 noiembrie 2010 ·

Cel puţin, aşa arată contractele semnate cu CAS, susţin reprezentanţii din sănătatea braşoveană. Oricum, nici pentru acestea, bani nu mai prea sunt. Oficialii spun că se va ajunge din nou la sistemul „luăm acum şi plătim la anul”. Mai exact, creditele de angajament

Dacă nu se va face vreo rectificare, Spitalul Judeţean va primi în noiembrie circa 650 de pacienţi, iar în decembrie, circa 700, potrivit lui Gabriel Stanciu, de la Direcţia Sănătate şi Asistenţă Medicală, din cadrul Consiliului Judeţean. „Din banii ăştia nu pot plăti nimic, nici salarii, nici hrană, nici utilităţi”, spune Gabriel Stanciu.

Situaţia nu e nouă. Pentru luna trecută, Judeţeanul avea încheiat un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) pentru 60 de pacienţi. În 29 octombrie, conducerea spitalului a fost anunţată că se vor plăti circa 3.000 de cazuri. Reprezentanţii spitalului spun, că acele contracte au fost încheiate „ca poziţie de buget”. „Contractul semnat în mai prevedea că banii ajung până în luna iulie, inclusiv. În august, cazurile au mai fost 2000, iar pentru septembrie, octombrie, noiembrie am avut contracte încheiate pe poziţii de buget - câteva zeci de cazuri. În octombrie s-a rezolvat situaţia. S-au luat din cazurile pentru decembrie, circa 4000, dar acestea erau cu credite de angajament din 2011, şi au fost duse pe octombrie. Aşa s-a acoperit luna. Am fost anunţaţi în 29 octombrie că ni se vor plăti circa 3000 de cazuri”, explică Adrian Albotă, director medical la Spitalul Judeţean. Pe octombrie, însă, Judeţeanul ar fi făcut 3700 de cazuri, potrivit aceleiaşi surse, aşa încât, 700 vor fi trecute în „catastiful datoriilor”.

Pentru moment,

activitatea medicală

nu e blocată

„În baza acelor 4000 de cazuri, din decembrie, noi am făcut comenzile pentru 60-70% din necesarul medicamentelor şi materialelor sanitare. Activitatea med

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 8 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 10 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 6 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 11 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Cum justifică boardul BNR, condus de guvernatorul Mugur Isărescu, decizia de a menţine şi în iulie 2025 dobânda-cheie la 6,5%

Ziarul Financiar acum 5 ore
Cum justifică boardul BNR, condus de guvernatorul Mugur Isărescu, decizia de a menţine şi în iulie 2025 dobânda-cheie la 6,5%: ► Rata anuală a inflaţiei s-a menţinut în aprilie 2025 la 4,85% (4,86% în martie) şi a crescut în mai la 5,45%. Avansul fa

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°