Ochii lui Băsescu: unul te priveşte hotărât în faţă, celălalt e întredeschis şi şmecher. Cum sunt ochii preşedintelui, aşa e şi partidul pe care l-a adus în fruntea ţării. Tipologia PD-L-istului diurn se inspiră din modelul Monicăi Macovei: competent în domeniul său, curajos în declaraţii şi aplicat în fapte. Noaptea însă, partidul se transformă într-o bandă condusă de tovarăşi cu probleme penale şi de „golănaşi“ cu bani. Ziua mumă, noaptea ciumă: aceasta ar fi definiţia scurtă a partidului aflat la guvernare.

Acest sistem al jumătăţilor de măsură este funcţional în România, dar în lumea Occidentului civilizat el poate fi privit doar cu indulgenţă. Gruparea democrat-liberală abia de mai răsuflă, prinsă fiind între ciocanul crizei economice şi nicovala propriilor indecizii. Dar picătura de apă vie, aşteptată să vină de pe alte meleaguri, s-ar putea să nu mai sosească.

Conştient de dificultatea obţinerii unor succese clare pe plan intern, Traian Băsescu s-a reorientat. Obiectivul aderării României la spaţiul Schengen, declarat prioritate numărul unu a ţării, beneficia de un dublu avantaj: încărcătura psihologică pozitivă şi tehnicitatea lui uşor controlabilă. Era oportunitatea perfectă pentru a marca un important succes politic, fără a deranja diferite cercuri de interese, şi pentru a reface imaginea ferfeniţită a partidului. Doi dintre cei mai competenţi şi credibili oameni ai partidului au fost aşezaţi la cârmă: Teodor Baconschi,

ministru la externe, şi Vasile

Blaga, ministru la interne. Dacă până în 2009 România era rămasă în urmă la toate capitolele procesului de aderare, motoarele au fost turate şi, în mai puţin de doi ani, decalajul a fost recuperat astfel încât, din punct de vedere tehnic, România este eligibilă pentru a deveni membru Schengen.

Doar că europenii nu se mai mulţumesc cu jumătăţi de măsură. Liderii politici ai vechilor me