Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planul Urbanistic General al Galaţiului a expirat de aproape doi ani

Publicat in Adevarul, vineri 12 noiembrie 2010 ·

Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco susţine că etapa preliminară a noului Plan Urbanistic General va fi finalizată în ianuarie 2011. Vechiul PUG a expirat anul trecut, iar autorităţile locale au decis să-l prelungească până la o dată nedeterminată.

CITIŢI ŞI: Galaţi: Oraşul rămâne fără plan de urbanism de la 1 noiembrie

Mamă, ce de zgârie-nori vom avea !

Etapa preliminară a PUG-ului trebuia să fie gata pe 30 iunie 2008, însă a fost finalizată abia luna trecută. În tot acest timp, în Galaţi se construieşte după un PUG datând din 1999.

Probleme cu delimitările

Motivul întârzierii este, în opinia arhitectului-şef al Primăriei, faptul că datele privind delimitările teritoriale intravilane, dar şi cele administrative ale municipiului Galaţi sunt vechi, din 1978, şi au fost puse la dispoziţia municipalităţii cu mare greutate.

Nici actualul PUG, aprobat în 1999, nu a fost de prea mare ajutor, având în vedere că „este realizat la nivel de planşă, nu electronic”.

Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, preşedintele Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului Local, ne-a declarat că PUG-ul preliminar urmează să primească avizările necesare de la Ministerul Dezvoltării, de la Cadastru, de la Mediu şi de la companiile de utilităţi.

„Nu ştim cât va dura această etapă preliminară. Sperăm ca în maxim trei luni de zile să primească toate avizele”, a spus Ciumacenco.

Întrebat când va avea Galaţiul un Plan Urbanistic General (PUG) adoptat la condiţiile actuale, viceprimarul a răspuns: „Nu se ştie. Poate să dureze şase luni sau chiar un an”.

În tot acest timp, în Galaţi se construieşte anapoda şi fără niciun simţ urbanistic. Lucru recunoscut, de altfel, şi de Constantin Olaru, membru în comisia de urbanism a Consiliului Local.

„Eu am solicitat ca Disciplina în Construcţii, din cadrul Primăriei, să-şi facă treaba şi să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan va vorbi marți cu o șefă din Comisia Europeană despre PNRR: „Bineînţeles, noi am promis multe şi nu am făcut nimic. Dar acum este o nouă administraţie”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că va avea o discuţie telefonică, marţi, cu directorul general al SG RECOVER – Task Force pentru Redresare şi Rezilienţă din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Celine Gauer, transmite Agerpres. „

Nicușor Dan, întrebat despre DOSARUL anulării alegerilor din 2024: ”Nu este prima, prima urgență acum. Urgențele sunt deficitul și Guvernul”

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că angajarea unor specialiști care să cerceteze de ce s-au anulat alegerile prezidențiale din decembrie 2024 nu este „prima urgență”, dar că acest lucru se va întâmpla. Șeful statului a fost întrebat dacă

INS: Preţurile producţiei industriale pe total au crescut cu 1,8% în luna aprilie

News.ro acum o ora
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 1,8%, în luna aprilie 2025, comparativ cu luna aprilie 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). „În luna aprilie 2025, preţurile producţiei

Adolescent de 16 ani, găsit SPÂNZURAT într-un parc din Constanța. În urma primelor verificări, nu au fost găsite urme de violență pe corpul băiatului

Gandul acum o ora
Un adolescent de 16 ani a fost găsit, marți dimineață, spânzurat în Parcul Tăbăcărie din Constanța. În urma primelor verificări, nu au fost găsite urme de violență. Polițiștii constănțeni au fost sesizați, marți dimineață, la ora 6.00, că în Parcul

UPDATE - Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 a zguduit coasta mediteraneeană a Turciei / Un mort şi aproape 70 de răniţi din cauza panicii - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un cutremur de magnitudine 5,8 a zguduit marţi oraşul Marmaris de pe coasta mediteraneeană a Turciei, a anunţat agenţia turcă de gestionare a dezastrelor. UPDATE - Murat Kurum, ministrul mediului, urbanizării şi schimbărilor climatice, a anunţat că

UPDATE Trafic perturbat la metrou după o posibilă tentativă de sinucidere în statia Eroii Revoluţiei/ Este vorba despre o femeie de 40 de ani, care a fost rănită uşor întrucât trenul a oprit în timp util

News.ro acum 2 ore
Circulaţia trenurilor de metrou este reorganizată în sistem pendulă între staţiile Constantin Brâncoveranu –Tineretului, marţi dimineaţă, după ce, la staţia Eroii Revoluţiei, a avut loc o tentativă de sinucidere. Poliţia Capitalei a informat că este

Două persoane la spital după un accident în lanț pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara

Press Alert acum 52 minute
Foto: Arhivă Accident de circulație, marți dimineața, pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Două persoane au fost duse la spital după un carambol în care au fost implicate trei mașini. La locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul De

Prognoza pentru prima lună de vară: iunie are temperaturi ridicate şi ploi puţine

BusinessMagazin acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, prognoza pentru toată luna iunie, iar meteorologii atrag atenţia că în majoritatea regiunilor ţării vor fi temperaturi mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă, iar ploile

Victor Ponta nu exclude întoarcerea în PSD: „Cred că există șanse atunci când PSD înțelege că trebuie să vină cu o echipă nouă de conducere”

Gandul acum 16 minute
Victor Ponta, fost președinte al PSD, a fost întrebat marți dacă vrea să reintre în partid și dacă sunt șanse pentru ca acest lucru să se concretizeze. Acesta a precizat că, în opinia sa există șanse. „Eu cred că există șanse atunci când PSD înțeleg

Radiografia sănătății orale la copii, studiu DENT ESTET 4 KIDS

Adevarul acum 13 minute
După aproape două decenii de eforturi susținute în educația orală timpurie, rezultatele încep să se vadă: frica de dentist este înlocuită tot mai des de curiozitate, iar controalele de rutină devin tot mai frecvente.

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/30°
mie.

20°/31°
joi

19°/32°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

17°/32°
mie.

16°/26°
joi

17°/30°
vin.

18°/29°
Constanta
acum

29°
mar.

16°/30°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

18°/21°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

15°/28°
mie.

15°/26°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

27°
mar.

17°/31°
mie.

16°/30°
joi

18°/32°
vin.

18°/31°