Am fost mereu geloasă pe doi colegi de serie care au prins acum câţiva ani loc de cămin în Izvor. Nu-mi puteam explica cum o clădire care seamănă cu un palat are aceeaşi funcţie cu blocurile-cazemată din Grozăveşti. Şi mai ales cum nu am auzit pe nimeni care să vrea să prindă loc acolo. Întreb în stânga şi-n dreapta despre acea clădire şi aflu cu greu că este în patrimoniul UMF-ului. Nimeni din colegi nu ştie mai mult, ba chiar unul din cei care locuiau acolo mi-a spus că nu e nimic de văzut şi nu are rost să-mi bat capul, „e doar un bloc vechi“. (...)

Muzeu locuit, dar părăsit

M-am dus ţintă la „blocul vechi“ ca la un obiectiv turistic, cu camera de fotografiat în mână şi cu o bucată de hârtie pe care am scris în grabă indicii de stil arhitectural: clădire art-nouveau, început de secol XX, balconete scoase uşor din consolă, contrafort sculptat, ferestre cu arcadă trilobată. Ajunsă acolo, scot hârtia mototolită din buzunar şi urmăresc ca pe atlas tot ce-mi notasem. Mă uit câteva minute la sigla veche, săpată în piatră, de pe faţa clădirii: „Societatea Studenţilor Medicină“. Clădirea e în patrimoniu, înscrisă pe aceeaşi pagină cu Palatul Justiţiei, Institutul Medico-Militar şi Facultatea de Medicină Veterinară.

Deschid uşa de lemn de la intrare. Parcă am intrat într-un muzeu frumos care a fost jefuit şi părăsit. Holul mare, cu tavan înalt şi cu urme de ornamente la colţuri, e infiltrat de apă, liftul care arată ca în filmele alb-negru e stricat şi vopseaua de pe cadrul ferestrelor cu boltă e scorojită.

„E veche, atâta ştiu. Sper că nu se dărâmă!“ Urc în grabă scările aşezate în spirală până ajung la ultimul etaj, la şase. Bat la toate uşile care-mi ies în cale: „Bună ziua! Tu ştii ce e cu clădirea asta? În ce secol a fost construită, dacă e în patrimoniu? Ce scrie pe faţadă?“. Am coborât aşa patru etaje. Oamenii îmi deschideau,