Cea de-a cincea ediţie a Festivalului "Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila" va avea loc între 21 şi 28 noiembrie, la Teatrul "Maria Filotti". Evenimentul este oferit publiculului brăilean prin amabilitatea Primăriei Municipiului Brăila, cu sprijinul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
După precedentele ediţii cu specific balcanic, anul acesta, spectacolele invitate sunt în mare parte comedii. Vor participa companii teatrale din Ploieşti, Bucureşti, Galaţi, Piatra Neamţ, Giurgiu, Baia Mare, Alba Iulia, Sf. Gheorghe, Shumen (Bulgaria) şi bineînţeles Brăila, cu o premieră.
De asemenea, vor fi în program o serie de acţiuni culturale, lansări de carte, expozitii de pictură, concerte de pian, vioară şi canto clasic iar seara, începând cu ora 21:00, veţi puteţi asculta concerte de muzică folk şi jazz sau urmări spectacole de teatru (gen stand - up comedy) si proiecţii video.
Deschiderea oficială a Festivalului va avea loc duminică, 21 noiembrie la ora 18.00.