Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul de la Sofia va semna un acord cu Gazprom pentru constructia unei sectiuni a conductei South Stream pe teritoriul bulgar

Publicat in HotNews, vineri 12 noiembrie 2010 ·

Premierul Vladimir Putin se deplaseaza sambata in Bulgaria pentru a asista personal la capitularea acestei tari in fata proiectului South Stream, scrie Vremia novostei. Responsabilii Gazprom si cei ai Holdingului energetic al Bulgariei vor semna, in sfarsit, acordul de infiintare a intreprinderii comune care va proiecta, construi si coordona segmentul bulgar al conductei.

Marti, guvernul bulgar a aprobat textul acordului, dupa care Putin a discutat telefonic cu omologul sau Boiko Borisov ordinea de zi a vizitei de vineri.

Vremia novostei aminteste ca semnarea documentului intervine la trei ani dupa ce Rusia si Bulgaria si-au depus semnaturile pe acordul interguvernamental. In ambele tari s-a schimbat, intre timp, guvernul, dar la Sofia a venit la putere liderul partidului de centru-dreapta, Boiko Borisov, care a inghetat imediat toate proiectele energetice cu Moscova, lansate de socialisti (South Stream, centrala nucleara Belene, oleoductul Burgas-Alexandropolis).

Partea rusa s-a straduit sa determine Bulgaria sa se razgandeasca, a amenintat ca va da Bulgaria in judecata (in contractul Belene) si ca va modifica traseul gazoductului South Stream (cu plasarea conductei principale pe teritoriul Romaniei), iar in vara a acceptat o mica reducere de pret pentru Bulgaria (aproape 10-15 dolari pentru fiecare 1000 mc), dar fara ca vreun progres major sa fie constatat.

Mai mult, la intalnirea neoficiala de ziua sa de nastere, Putin s-a plans premierului italian, Silvio Berlusconi, care a promis ca „va lucra pe cai diplomatice cu Boiko Borisov, pentru ca acesta sa inceteze a mai pune bete in roate proiectului South Stream". Nu se stie daca Berlusconi s-a tinut de cuvant, dar ulterioara vizita la Sofia a sefului Ggazprom, Aleksei Miller, a fost cat se poate de fructuoasa. El a declarat ca Bulgaria este de acord sa grabeasca lucruril

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°