Vineri seara de la ora 19.30, sâmbătă şi duminică de la orele 14.30, 17.00 şi 19.30 Cinema Central prezintă, în premieră la Brăila „Shrek pentru totdeauna", al patrulea film din seria Shrek.
Filmul, în regia lui Mike Mitchell, voci: Mike Myers, Eddie Murphy, Cameron Diaz, Antonio Banderas, Kenny Rogers, John Hamm, Craig Robinson, este unul moralizator întrucât ne învaţă să acceptăm ceea ce suntem şi să fim mulţumiţi cu ceea ce avem căci altfel, dorindu-ne altceva, s-ar putea să obţinem tocmai contrariul.
Ne învaţă să avem grijă ce ne dorim pentru că am putea obţine. După ce s-a luptat cu un dragon malefic, a salvat o prinţesă frumoasă, dar şi regatul socrilor săi, Shrek a devenit un soţ cuminte şi devreme acasă.
Versiune de poveste
În loc să mai bage în sperieţi sătenii, aşa cum avea obiceiul s-o facă înainte, Shrek se mulţumeşte acum să dea autografe pe furcile acestora. Tânjind după zilele în care se simţea ca un căpcăun "adevărat", Shrek e ademenit să semneze un pact cu şmecherul şi alunecosul Rumpelstiltskin.
E aruncat, astfel, într-o versiune alternativă şi complet cu susul în jos a regatului Far Far Away, unde căpcăunii sunt vânaţi, Rumpelstiltskin este rege, iar Shrek şi Fiona nu s-au întâlnit niciodată.
"Băieţelul meu în vârstă de opt ani este topit după acest personaj. I-am luat albumul cu colaje, iar acum abia aşteptăm filmul, mai ales că, iată, vine la Brăila", ne-a spus Mioara, o brăileancă pe care am întâlnit-o în Grădina Mare, plimbându-se cu fiul său.