Discutiile se poarta la nivelul celor trei mari tenori. Americanii, care vor sa relanseze cu orice pret masinaria. Chinezii, care nu vor sa auda de o reconsiderare a modelului lor de crestere. Al treilea tenor e Europa, care ramane cantonata in politicile bugetare restrictive. Restul participantilor sunt backing vocals. Cat despre razboiul monedelor, se pare ca nu va fi inclus in comunicatul final. « E prea complicat …», marturiseste Christine Lagarde, scrie Dan Popa pe blogul sau.
SUA. Pe plan intern, urmeaza o reforma dura pentru clasa de mijloc. Pe termen mediu, varsta de pensionare va urca la 68 de ani, urmand sa atinga 69 de ani pana in 2075.
Pe plan extern, SUA sunt nevoite sa raspunda reprosurilor comunitatii mondiale (mai putin Canada), care le bate obrazul in privinta politicii de slabire a dolarului. Un membru al boardului bancii centrale a Chinei a formulat cel mai simplu problema. “SUA nu trebuie sa oblige restul lumii sa ia medicamente pentru boala pe care o are chiar ea”.
China. A trecut de la investitii in bonduri americane, la investitii in materiile prime si in businessuri rentabile. E drept, economisteste prea mult, in vreme ce SUA consuma prea mult. Momentan este extrem de curtata, dar in urmatorii 50 de ani e posibil ca roata sa se invarta.
Europa. Problema e mai complicata, din cauza ca sunt prea multe state cu culturi diferite si cu viteze de dezvoltare diferite. Irlanda, de la statutul de economie miracol, a ajuns ca vai de ea. Unii pariaza ca se va duce la usa FMI sa ceara bani. Portugalia nu e nici ea departe, iar Grecia si Spania au inca de reformat serios economiile lor. Germania incearca sa faca legea, dar se rasteste uneori prea tare si isi face astfel dusmani. Mai ales printre bancheri, ceea ce ma face sa nu exclud un final abrupt de cariera pentru actualul cancelar. Europa nu are o voce unita si ast
