Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tensiunile continuă între Ponta şi Geoană

Publicat in Romania Libera, vineri 12 noiembrie 2010 · ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a spus, azi, la Sighişoara, în timpul unei întâlniri cu organizaţiile din Ardeal, lui Mircea Geoană, care tocmai părăsea sala, "Acum pot şi eu să prezint liniştit", informează Mediafax.

Discursul lui Victor Ponta în faţa liderilor şi parlamentarilor PSD din filialele din Transilvania a fost întrerupt la un moment dat de publicarea motivaţiei Curţii Constituţionale pe Legea educaţiei, ştire pe care mai mulţi dintre cei prezenţi o citeau pe Ipod-uri.

În timp ce Ponta prezenta un sondaj general privind situaţia partidului în Ardeal, senatoriii Mircea Geoană şi Dan Şova, aflaţi în primul rând, citeau de pe ipod-ul lui Geoană motivarea CC în cazul Legii educaţiei.

Cei doi au avut un schimb de replici în şoaptă, pe care Pontea l-a auzit, şi l-a întrerupt spunând: "Domnule Dan Şova, poate sunteţi şi dumneavostră atent la ce spun eu". Geoană şi cu Şova au continuat să citească, fostul lider al PSD înmânându-i la un moment dat ipod-ul lui Adrian Năstase, aflat în prezidiu.

După ce Năstase a citit la rândul lui motivaţia Curţii, Geoană şi-a luat ipod-ul şi s-a îndreptat către ieşire. În timp ce acesta părăsea sala Ponta a spus: "Acum pot să prezint şi eu liniştit". Geoană nu i-a răspuns, însă a murmurat în timp ce pleca.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a spus, azi, la Sighişoara, în timpul unei întâlniri cu organizaţiile din Ardeal, lui Mircea Geoană, care tocmai părăsea sala, "Acum pot şi eu să prezint liniştit", informează Mediafax.

Discursul lui Victor Ponta în faţa liderilor şi parlamentarilor PSD din filialele din Transilvania a fost întrerupt la un moment dat de publicarea motivaţiei Curţii Constituţionale pe Legea educaţiei, ştire pe care mai mulţi dintre cei prezenţi o citeau pe Ipod-uri.

În timp ce Ponta prezenta un sondaj general privind situaţia partidului în Ardeal, senatoriii Mircea Geoană

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 2 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 3 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 2 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum 3 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Douăsprezece partide din Republica Moldova semnează un pact pro-european

HotNews acum 2 ore
Douăsprezece partide din Republica Moldova au semnat duminică un pact prin care se angajează să susţină aderarea la Uniunea Europeană, în cadrul campaniei pentru referendumul din octombrie privind integrarea europeană, transmite Reuters, potrivit Ag

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
joi

14°/27°
Iasi
acum

16°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

14°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/24°