Faptul că anumite fenomene ale unei societăţi pot fi observate mai clar din afara comunităţii respective decât din interiorul ei nu trebuie să ne surprindă.

Cel care priveşte din exterior poate întrezări mai uşor ansamblul, având totodată o privire mai detaşată, lipsită de simpatii sau animozităţi pur subiective, deci mai obiectivă. Bineînţeles nu e vorba de o regulă general valabilă, dar cunoaştem cu toţii multe cazuri de acest fel din domeniul istoriei, culturii şi literaturii. Să dau măcar câteva exemple din literatura cehă: cea mai bună lucrare despre poetica prozelor lui Bohumil Hrabal a publicat-o Susanna Roth, boemistă din Elveţia; o monografie excelentă dedicată operei cehe a lui Milan Kundera se datorează cercetătoarei Eva LeGrand din Québec; o privire nouă, proaspătă asupra literaturii cehe moderne, începând cu romanticul K.H. Mácha, ne-o oferă studiile englezului Robert Pynsent ş.a.m.d.

O categorie aparte printre aceste „priviri din afară” o reprezintă exilaţii: cei care se aflaseră cândva înăuntrul unei culturi, fiind o parte integrantă a ei, dar care, din cauza unor circumstanţe politice neprielnice, au fost obligaţi să- şi părăsească ţara; în cazul Cehoslovaciei, cel mai mult după evenimentele din 1948 şi, respectiv, 1968. În acest caz, rămâne de studiat felul cum au privit ei mai departe cultura şi literatura „de acasă”, care au fost fenomenele pe care le criticau sau de-a dreptul refuzau, care au fost valorile pe care le recunoşteau, promovându-le şi în publicaţiile şi editurile din exil, cum ar fi revista Svědectví (Mărturie) a lui Pavel Tigrid, din Paris, sau Editura Sixty Eight Publishers a lui Josef Škvorecký, din Toronto.

O viaţă în libertate şi în adevăr

Din istoria exilului românesc de după cel de-al doilea război, figura cea mai semnificativă, în ceea ce priveşte urmărirea şi judecarea desti