Funcţionarul din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara a fost arestat preventiv la data de 27 octombrie, după ce a fost prins în flagrant luând mită 1.000 de lei pentru a nu-l amenda pe administratorul unei firme la care desfăşura un control.
Inspectorul de muncă Puiu Dişa a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 26 octombrie 2010, inculpatul Dişa Puiu, în calitate de inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, a pretins şi a primit de la administratorul unei societăţi comerciale din judeţul Hunedoara (denunţător în cauză) suma de 1000 lei pentru a nu aplica sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea dispoziţiilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
În aceeaşi zi, Dişa Puiu a fost prins în flagrant delict de către procurorii anticorupţie imediat după ce a primit de la denunţător suma de 1000 lei.
La data de 27 octombrie 2010, Tribunalul Alba a dispus arestarea preventivă a lui Puiu Dişa pentru o perioadă de 29 de zile.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Hunedoara.