Auchan şi K&S Developments au semnat ieri un acord pentru cumpărarea a 12 hectare din terenul deţinut de uzina Electroputere Craiova, în vederea amenajării unui centru comercial.
Înţelegerea perfectată de cele două companii prefaţează tranzacţia imobiliară care urmează să aibă loc săptămâna viitoare. Proiectul Electroputere Parc presupune o investiţie totală de aproape 90 de milioane de euro, complexul urmând să aibă o suprafaţă construită de 6,3 hectare.
Vând o cincime din uzină
Mall-ul, care va fi găzduit de una dintre halele uzinei din Bănie, va reuni magazine precum Auchan, Leroy Merlin, Decathlon, Kiabi sau Norauto, investitorii susţinând că vor fi create aproape 1.500 de locuri de muncă. K&S Developments a dezvoltat centre comerciale în şase oraşe din ţară, printre care şi Severin. Mall-ul de la Craiova ar trebui să fie gata până la sfârşitul anului viitor.
Potrivit directorului Electroputere, Adrian Dumitriu, vânzarea celor 12 hectare din totalul de 62 existente nu va afecta negativ activitatea companiei. „După ce vom achita datoriile de 7,5 milioane de euro, vom continua dezvoltarea industrială a uzinei, concentrându- ne pe producţia de transformatoare de putere, motoare electrice, locomotive şi aparataj. Momentan suntem blocaţi din cauza datoriilor“, a explicat directorul.