Anul 1995. Pensionarul Ion I. Ion din Bucuresti, rau-platnic la intretinere, primeste intr-o zi instiintarea ca i se va acorda o medalie comemorativa pentru eroismul din cel de-al Doilea Razboi Mondial. Desi nu-si aminteste ce act de eroism a savarsit (si se va dovedi ca n-a savarsit), el se va agata de medalie pentru ca e singurul lucru care ii mai da demnitate. Regizat de Calin Peter Netzer, filmul al carui protagonist e Victor Rebengiuc se inspira dintr-un caz real.
Nu stii daca sa razi sau sa te ascunzi de jena eroului. Ion I. Ion nu e un om care sa-ti fie simpatic. A votat cu Vadim, dupa ce in 1989 si-a turnat baiatul la Securitate numai ca sa il impiedice sa fuga din tara. Ajuns totusi in Canada, fiul (Mimi Branescu) nu vorbeste nici acum cu el. Nici sotia lui Ion I. Ion, pe nume Nina (interpretata de Camelia Zorlescu) nu ii mai raspunde la intrebari de sapte ani, desi locuieste cu el in acelasi apartament de bloc neincalzit.
In cel de-al doilea lungmetraj al sau dupa "Maria", realizat la o distanta apreciabila de acesta - tot sapte ani (!), Calin Peter Netzer lucreaza pe scenariul superb al lui Tudor Voican. Nu aveai cum sa ratezi un film cu o asemenea poveste. Prin intermediul lui Ion I. Ion avem acces la o generatie intreaga sau, mai bine zis, la mai multe generatii intregi. (Filmul ar putea fi citit si ca un corolar la "Felicia, inainte de toate", daca inversezi importanta personajelor si muti centrul de greutate.).
"Medalia de onoare" vorbeste fara metafore ori pretiozitati (in afara de metafora decoratiei) despre o generatie pierduta cu tot cu demnitatea ei. In cea mai importanta scena din film, cea in care eroul e invitat la Cotroceni impreuna cu alti veterani si premiat de presedinte (acesta fiind interpretat de Ion Iliescu), avem masura exacta a "integritatii" omului nostru.
Trailerul filmului:
