Un recital de muzică de cameră susţinut de un virtuoz al violoncelului cum este Mischa Maisky (62 de ani), alături de fiica lui, Lily Maisky (23 de ani), stîrneşte, cu siguranţă, interesul. I-am putut asculta miercuri, 27 octombrie, în Sala Mare a Ateneului Romån din Bucureşti, în seria recitalurilor extraordinare organizate sub genericul „Cruciada Culturii“. Bilete scumpe, chiar foarte scumpe pentru buzunarele romånilor melomani, dar, ca de obicei, sala plină. Păstram încă gustul amar al recitalului Chopin dat de Sam Haywood, care s-a desfăşurat sub acelaşi generic, în care pianistul american, excepţional în planul doi, ca partener al violonistului Joshua Bell (Bucureşti, 11 mai 2010), s-a dovedit, odată rămas singur în lumina reflectoarelor (Bucureşti, 11 octombrie 2010), şters şi inexpresiv. Mi se oferea acum un recital cameral, cu toată delicateţea, discreţia, dificultăţile şi intimitatea presupuse de acest gen muzical, în viziunea unui violoncelist virtuoz care a strălucit de multe ori la Bucureşti, în pagini concertante spectaculoase, şi care acum apărea alături de fiica lui, o pianistă frumos şi consistent educată la cele mai mari şcoli, dar, obiectiv, aflată încă la început de drum. 40 de ani îi despart – unindu-i totodată! – pe cei doi artişti.

Programul propunea, într-o primă parte, lucrări clasice din repertoriul cameral, semnate Beethoven, Schumann şi Debussy. Seara a început... timid, cu cele şapte variaţiuni în Mi bemol major, pe tema duetului Pamina-Papageno din opera Flautul fermecat de Mozart, scrise de Beethoven pentru violoncel şi pian. În cea de-a doua piesă, Fantasiestücke op. 73 de Robert Schumann, violoncelul a început să iasă în evidenţă prin muzicalitatea excepţională a interpretului. Pentru cunoscători – dar numai pentru ei! – Sonata în re minor pentru violoncel şi pian de Debussy a fost un prilej de intensă delectare, rafinamen