Copos a venit la Piteşti pentru a-i convinge pe cei peste 500 de salariaţi ai Ana Imep, întreprindere al cărei acţionar majoritar este, să renunţe la greva iscată încă de luni.
George Copos a venit personal, astăzi, la sediul firmei de motoare electrice din Ştefăneşti pentru a stinge conflictul izbucnit între angajaţi şi conducerea Ana Imep în urmă cu cinci zile.
„Ole, ole, dă-ne banii, bosule!”
Cei peste 500 de oameni au ieşit şi astăzi în faţa instituţiei şi au cerut majorarea tuturor lefurilor cu 220 de lei. Când, pe la orele prânzului, şi-a făcut apariţia patronul George Copos, cu toţii au sperat ca revendicările să le fie luate în seamă şi să se întoarcă la lucru. „Ole, ole, dă-ne banii, bosule”, au strigat oamenii.
George Copos i-a invitat la negocieri pe sindicalişti, dar, după câteva ore de discuţii, nu s-a ajuns la niciun acord. Şi asta pentru că patronul nu este dispus să le ofere angajaţilor decât jumătate din cât cer aceştia, şi anume 110 lei.
„Copos ne-a prezentat situaţia financiară şi, în urma calculelor făcute, a spus că nu are de unde sa ne dea mai mulţi bani. Aşa că a a continuat că dacă mai vrem să facem grevă, de luni va închide firma şi nu o să mai avem unde să protestăm”, a declarat Florin Stănculescu, liderul Sindicatului Liber Independent „Solidaritatea”, de la Ana imep.
În tot acest timp, majoritatea angajaţilor au semnat că sunt de acord cu continuarea grevei, de luni, chiar dacă există riscul să rămână şomeri.
„După ce i-am prezentat decizia angajaţilor, Copos a spus: <