Creditul pe cardul de salariu este unul dintre cele mai ieftine împrumuturi și poate fi obținut destul de repede. În plus, sumele pot ajunge și până la echivalentul a 10.000 de euro, fiind cu atât mai mari cu cât angajatorul virează salarii pentru mai mulți angajați.
Dobânzile percepute de bănci la liniile de credit atașate cardurilor de debit sunt mai mici decât cele aferente cardurilor de credit. Angajatorii negociază cu băncile dobânzile la overdraft, iar reducerile obținute de aceștia depind de numărul de carduri de salariu pe care îl aduc băncii respective.
Doar câteva instituții de credit au făcut public un nivel minim al dobânzilor pe care le percep la overdraft. Astfel, cele mai ieftine credite în lei atașate cardurilor de salarii în lei sunt acordate de Bank of Cyprus - 10,42%, Citibank - 10,68%, Piraeus Bank - 11,76%. Însă, dobânzile standard practicate de alte bănci pot fi apropiate de cele menționate. De exemplu, Garanti percepe dobânzi standard de 12,48% la creditele overdraft. Această instituție mizează în prezent pe bugetari: pentru aceștia creditul maxim echivalează cu 12 salarii, în timp ce pentru angajații în sectorul privat limita este stabilită la șapte venituri lunare.
Împrumuturile atașate cardurilor de salariu sunt cele mai ieftine din categoria împrumuturilor de consum, având în vedere că cea mai mică dobândă anuală efectivă la creditele fără garanții în lei este de 15%. În plus, activarea overdraftului poate aduce și scutiri de plata comisioanelor percepute la ridicarea de numerar de la bancomate sau unele reduceri sau bonusuri în cazul efectuării de plăți la comercianți. Ultimul tip de facilități a fost atașat de bănci cardurilor de debit, iar acestea rămân valabile și în cazul activării overdraftului. Astfel, din perspectiva acestor beneficii, overdraftul a intrat în competiție cu cardurile de credit, al căror principa