Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Andrei Coptil, fost constructor, faimos ca pictor şi sculptor

Publicat in Adevarul, vineri 12 noiembrie 2010 ·

Îndrăgostit de artă încă din copilărie, a ajuns acum, la 40 de ani, să aibă pete 500 de lucrări incluse în colecţtii particulare şi ale unor instituţii din ţară şi de peste hotare

Pasiunea pentru a arta şi-a descoperit-o la o vârstă fragedăl. În timp ce copii de vârsta lui se jucau el prefera să stea deoparte şi să deseneze.

„ Când aveam şapte ani, copii se jucau pe afară, iar eu mă urcam pe acoperişul casei cu un caiet mare şi-mi desenam stele preferate” ne spune Andrei.

Şi acum îşi aduce aminte cu nostalgie momentele când se plimba pe malul Someşului şi privea, toamna, dealul Bileagului cu explozia de culori tomnatice şi se întreba dacă va ajunge vreodată să-l picteze.

„Din fericire am ajuns ca la vârsta de 25 de ani să pictez dealul Bileagului, lucru pe care mi l-am dorit foarte tare, şi am reuşit să-l pictez în toate anotimpurile” ne povesteşte artistul.

Înainte de a se apuca serios de artă, Andrei a lucrat în construcţii timp de 12 ani. La început a lucrat pe perioada vacanţelor şi apoi după ce a terminat şcoala s-a angajat în acest domeniu pentru a-şi câştiga existenţa.

A renunţat la construcţii după ce a luat o pauză de două luni de muncă, pauză în care a luat hotărârea de face artă „ Am lucrat în construcţii din 1988 şi până în 1996 când am început să acord mai multă atenţie artei” ne mărturiseşte Andrei.

Un înpătimit al artei acesta a încercat să facă câte puţin din fiecare. S-a apucat pentru prima dată de pictură în 1996, primul său model fiind soţia sa, iar apoi în 1999 a întâlnit piatra şi în felul acesta s-a transformat într-un sculptor, a făcut modelaj, a turnat în bronz.

În momentul de faţă pasiuniile sale au devenit un mod de viaţă. „ Încerc să trăiesc şi să mă manifest, într-un fel sau altul, prin ceea ce fac” ne mărturiseşte artistul.

Andrei este un artist prolific, iar activitatea sa e impresio

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 36 minute
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 51 minute
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum 34 minute
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum o ora
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Preşedintele AEP, la deschiderea urnelor: Nu s-a înregistrat niciun fel de incident. Nu avem înregistrată nicio contestaţie până la acest moment

News.ro acum o ora
Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat dumincă dmneaţă că de la deschiderea urnelor nu a fost înregistrat niciun fel de incident în procesul electoral şi nu a fost depusă nicio contestaţie.

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

Prognoza meteo 24 noiembrie. Vremea devine predominant frumoasă. Unde vor mai fi ninsori

Adevarul acum 38 minute
Meteorologii anunță pentru duminică, 24 noiembrie, o vreme frumoasă. Temperaturile vor fi moderate pe timpul zilei, doar dimineața și în timpul nopții acestea vor fi temperaturi scăzute.

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum o ora
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 11 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°