Sute de vizitatori au trecut, de joi până astăzi, pe la Târgul Internaţional de Veşminte, Icoane, Cărţi şi Obiecte Bisericeşti, deschis la Iaşi. Cel mai admirat exponat este un patrafir cu nasturi împodobiţi cu cristale Swarovski.
Accesoriul bisericesc costă 1.000 de lei şi îi înfăţişează pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, iar lucrătura are peste un milion de împunsături. Fiecare din cei şapte nasturi are un cristal. Experţii spun, însă, că valoarea patrafirului nu este dată de celebrele bijuterii, ci de broderie. „Nu în cristale constă valoarea lui. Dacă aceşti nasturi ar fi obişnuiţi, preţul lui ar scădea doar cu 50 de lei", explică preotul Cosmin Mureşan.
Lichidări de stoc la spartul târgului
Şi vinul liturgic adus de la Muntele Athos a atras mulţi curioşi. „Este special făcut pentru împărtăşanie, după o reţetă specială", spune Constantin Popa, reprezentantul societăţii care a expus vinul. O parte din struguri sunt culeşi şi ţinuţi la soare, timp de două săptămâni, pe platforme speciale. Restul strugurilor, rămaşi în podgorie, sunt culeşi după prima brumă, apoi sunt amestecaţi cu ceilalţi. „Are numai 10% alcool, iar gustul e asemănător cu nectarul", explică Constantin Popa. Pentru că e ultima zi de târg, câţiva producători de obiecte şi veşminte bisericeşti au redus preţurile şi au pus afişe cu „lichidări de stoc".