După ce, în anii imediat următori evenimentelor din decembrie 1989, jurnalul intim, autobiografiile şi memoriile obţineau succese de librărie în dauna operelor de ficţiune, expansiunea părea să se fi încetinit, în anii din urmă. A fost doar o temere nefondată a iubitorilor acestor genuri faţă de o ameninţătoare „contracţie“, fiindcă numai în 2010 au apărut ori s-au reeditat lucrări de răsunet ale literaturii subiective, ale scrierii „egotistice“. Medicii au fost, dar mai ales au devenit, după 1989, autori ai unor astfel de scriituri, ceea ce justifică iniţierea rubricii „Jurnal de jurnale“, în care vă propunem, la un moment dat, discutarea unora dintre acestea. Îşi asumă rubrica dl dr. Mihail Mihailide. (...)

Expansiunea genurilor biograficului, cum le numeşte într-o carte de referinţă din literatura noastră critică acad. Eugen Simion, părea să se fi încetinit, după ce, în anii imediat următori evenimentelor din decembrie 1989, jurnalul intim, autobiografiile şi memoriile obţineau succese de librărie în dauna operelor de ficţiune. A fost doar o temere nefondată a iubitorilor acestor genuri – mai degrabă specii ale prozei, admiţând că unele pot avea, şi au, valenţe artistice - faţă de această ameninţătoare „contracţie”, fiindcă numai în 2010 au apărut ori s-au reeditat lucrări de răsunet ale literaturii subiective, ale scrieri „egotistice”, pe care francezii o mai numesc l´écriture du moi. Mă grăbesc, stresat de insuficienţa cronică a spaţiului tipografic, să citez câteva titluri ∶ Gabriel Liiceanu, Întâlnire cu un necunoscut (Humanitas), Andrei Pleşu, Note, stări, zile, 1968 -2009 (Humanitas), Adrian Marino,Viaţa unui om singur (Polirom, Iaşi), Nicolae Manolescu, Viaţă şi cărţi. Amintirile unui călător de cursă lungă (ediţia a doua, Paralela 45), Ion Vianu, Amor intellectualis, romanul unei educaţii (Polirom), reeditarea∶ Eugène I