Moartea poetului Adrian Paunescu a produs o schimbare pe plan mediatic si nu numai. Abia acum regretata Madalina Manole se poate odihni in pace, caci atentia, interesul, "iubirea" sufocanta si samanta de scandal a oamenilor s-a indreptat catre poet.
Poate ca cineva isi dorea o schimbare. Poate ca trebuia sa moara cineva pentru ca "fata cu parul de foc" sa nu se mai rasuceasca in mormant. Poate ca moartea a devenit un trend. Poate ca moartea cuiva, mai ales a unei personalitati, naste curiozitati funebre si ocazii binevenite de a lansa alte persoane pe prima scena a popularitatii. Sau poate, pur si simplu, setea de inavutire a celor ce raman in urma este la fel de prezenta si dupa moartea "roditorului" de avere. Sau poate chiar se amplifica.
Toate acestea sunt simple probabilitati. Pot deveni intrebari cu sau fara raspuns. Insa de fiecare data cand moare un nume, istoria se repeta. Aceasta este o certitudine si nu o probabilitate. Acest fapt cert reprezinta o problema ce tine doar de respectul si aprecierea pe care ar fi trebui sa o varsam peste mormantul celui plecat dintre noi.
Nu de putine ori am observat cum oamenii care ar fi trebuit sa primeasca o pretuire din partea semenilor sunt calcati in picioare zi de zi in viata amara pe care o duc. Acelasi lucru, dar parca cu o intensitate ceva mai mare, se intampla si dupa ce acestia coboara grabiti si incremeniti spre lutul mut si ademenitor.
Sunt calcati in picioare si sifonati precum presul de la usa. Cei care o fac poarta masti plasmuite strategic, sunt renovati in exterior si patati in interiorul ciuruit de interesele obscure.
Moartea unor valori si obsesia romanilor de a le zidi statui fragile
Oare nu se poate sa fie lasati sa plece in liniste? De fiecare data, la o moarte ilustra, ne amintim cat de nemaipomenit a fost raposatul si cat de mult
