* inaugurarea a atras un număr impresionant de iubitori de artă, care şi-au dorit să fie martorii unui eveniment de excepţie în viaţa culturală a Brăilei * a fost prezentă şi soţia artistului, Anca Ghiţescu, venită din Canada pentru a asista la festivitate
Redeschiderea Centrului Cultural "Nicăpetre", după câţiva ani în care clădirea a fost reabilitată, a atras, vineri, un număr impresionant de iubitori de artă, care şi-au dorit să fie martorii unui eveniment de excepţie în viaţa culturală a Brăilei. La inaugurare au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, IPS Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos, primarul Brăilei, Gabriel Simionescu, soţia artistului, Anca Ghiţescu, venită din Canada pentru a asista la festivitate. Directorul Muzeului Brăilei, Ionel Cândea, le-a oferit oaspeţilor un tur complet al centrului, prezentând sculpturile ale căror taine au fost descifrate de către soţia artistului. Centrul Cultural "Nicăpetre" a mai fost inaugurat în decembrie 2001, după ce a funcţionat ca sediu al Casei Colecţiilor din cadrul Muzeului Brăilei. Din 2006, clădirea a intrat în proiectul de reabilitare a centrului istoric al municipiului Brăila, finanţat din fonduri europene, însă ulterior proiectul a fost reziliat din vina constructorului. Ca urmare, s-a decis ca lucrările de reabilitare să fie finanţate integral de la bugetul judeţului Brăila. Proiectul de înfiinţare a Centrului Cultural "Nicăpetre" la Brăila, iniţiat în Anul Internaţional Brâncuşi, este primul caz de recuperare, pentru patrimoniul cultural naţional, a operei unui artist român de talie internaţională, din diaspora. Centrul Cultural "Nicăpetre" oferă publicului o parte substanţială a creaţiei sculptorului brăilean, care a trăit în Toronto, Canada.
Donaţia sculptorului cuprinde 763 desene, 85 sculpturi şi materiale documentare. * inaugurarea