Un personaj extrem de controversat, unul din cei mai influenţi şi puternici oameni din Timişoara, secretarul Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari a ajuns pe mâna procurorilor DNA Timişoara. Omul prin mâna căruia trece tot ce mişcă în oraş a declarat că se bucură de ancheta făcută împotriva sa.
Greii din Primăria Timişoara au ajuns să dea cu subsemnatul la DNA. După Nicuşor Miuţ, şeful Direcţiei de Patrimoniu, a venit rândul secretarului Cojocari să intre în vizorul procurorilor anticorupţie. Ioan Cojocari este urmărit penal într-un dosar în care este acuzat că a refuzat să emită o autorizaţie de construcţie pentru o mansardă.
VEZI AICI cum a început coşmarul penal al lui Cojocari
Dosarul a ajuns iniţial pe mâna procurorilor de la Parchetul Judecătoriei Timişoara. În cursul cercetărilor, procurorii de la Parchetul Judecătoriei au constat că faptele din dosar sunt de competenţa DNA. „Dosarul penal în care Ioan Cojocari are calitatea de învinuit a fost declinat către DNA, Serviciul Teritorial Timişoara întrucât procurorii de aici trebuie să se pronunţe asupra anumitor infracţiuni”, a spus purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Timişoara, Valentin Mihai.
„La DNA l-au declinat!?”
În urmă cu aproximativ o lună, procurorul de caz de la Parchetul Judecătoriei, Lucian Pauleţ a spus că a finalizat cercetările şi va da „o soluţie temeinică şi legală”. Cojocari era sigur pe el, fiind convins că soluţia dată va fi scoaterea de sub urmărire penală. Contactat telefonic pentru a exprima un punct de vedere legat de anchetarea sa la DNA, Cojocari a părut vizibil surprins. „Către DNA au declinat!? Atunci mă bucur că o să se facă dreptate. Nu ştiu nimic, de la tine aud acum. Tot aşteptam să se dea o soluţie. Nu a dat nicio soluţie, să facă ce vrea. Foarte bine”, a spus Cojocari.