* brăilencele încearcă să ia o primă opţiune la calificarea în faza următoare a competiţiei
Cu toate că şefii clubului au apelat la varianta cea mai obositoare pentru a ajunge în Grecia, aceea cu autocarul, handbalistele de la HC Dunărea încearcă astăzi, de la ora 18.30, să facă o propagandă frumoasă handbalului brăilean.
Elevele Alexandrinei Soare au făcut antrenamentul oficial şi sunt hotărâte, aşa cum au declarat înainte de a pleca de la Brăila, să scoată un rezultat cât mai strâns pentru a-şi menţine şansele de a se califica în faza a IV-a a Cupei EHF.
HC Dunărea are un palmares superior adversarei sale de astăzi, fiind fostă semifinalistă în Challenge Cup şi a ajuns în sezonul trecut şi în turul al IV-a al Cupei Cupelor. Formaţia brăileană mai are avantajul că face parte dintr-un campionat mai puternic decât cel al Greciei iar toate aceste atu-uri o recomandă ca având prima şansă în dubla confruntare cu AC Ormi-Loux.
Grecoaicele au facut participat anul acesta la un tur preliminar al Ligii Campionilor şi au fost învinse la scor, în toate cele trei partide, 34-16 de Zvezda Zvenigorod, 34-20 de Elda Prestigio şi cu 38-17 de VOC Amsterdam.
La Patras evoluează două românce, portarul Otilia Faca şi Iuliana Gheorghe, precum şi două handbaliste care au fost în probe la HC Dunărea, Ornela Rogan din Serbia şi unguroaica Edina Suto. Cea mai bună performanţă a grecoaicelor a fost calificarea în sferturile de finală ale Challenge Cup în sezonul 2002-2003, în rest jucătoarele din Patras au fost eliminate în turul al doilea sau al treilea al Cupei EHF.
Oficialii clubului brăilean care însoţesc HC Dunărea la Patras ne-au informat că pe site-ul Handbal Volei vor apărea, la interval de 10 minute, scorurile intermediare din acest meci. * brăilencele încearcă să ia o primă opţiune la calificarea în faza următoare a competiţiei
C