Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionuţ Cristea, vrânceanul care predă cu pasiune geografia la Universitatea din Suceava

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 noiembrie 2010 ·

Vrânceanul mutat la Suceava şi-a asigurat un loc la catedră chiar din anul în care a absolvit. Îşi dedică cea mai mare parte din timp cercetării ştiinţifice.

Le predă studenţilor de la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava de şapte ani, de cum a ieşit de pe băncile facultăţii.

„Profesorul Costică Brânduşă mi-a propus să rămân în continuare în cadrul universităţii. După ce am absolvit, în 2003, am hotărât să rămân. Cu specializarea pe care o aveam puteam să ajung doar în sistemul educaţional. Aici aveam şi posibilitatea de a face cercetare“, povesteşte Ionuţ Alexandru Cristea.

Studenţie prelungită

Deoarece nu era din Suceava, ci tocmai din Focşani a fost nevoit să stea în căminul universităţii aproximativ şapte ani, trei în timp ce era student, iar patru după ce a ajuns profesor.

„Mi-am prelungit astfel perioada studenţiei. Era o posibilitate de a interacţiona mai mult cu studenţii şi de a-i ajuta când aveau nevoie“, ne-a spus profesorul.

Deoarece îşi găsise perechea, în anul al III-lea s-a căsătorit cu o colegă de facultate, bucovineancă, din localitatea Moldoviţa, iar acum au şi o fetiţă. „Faţă de vrânceni, bucovinenii sunt mai calmi. Cei din Vrancea sunt mai reci, mai întreprinzători, mai pragmatici, probabil din cauza climei mai calde. Aici viaţa e mai tihnită şi nu e atât de scumpă“, ne-a spus profesorul.

Chiar dacă activitatea de la catedră este foarte obosi- toare şi simte că nu are timp să se odihnească prea mult, pasiunea sa pentru geografie l-a motivat să rămână la catedră.

Se pregăteşte pentru doctorat

„Dacă nu era vorba despre pasiune, aş fi plecat de mult timp. Chiar vara trecută îmi trecea prin minte să emigrez definitiv împreună cu familia, dar după ce am venit din practică am uitat complet“, a explicat Ionuţ Cristea.

În această

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 46 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 24 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 31 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°