Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET Pasionat de artă, Szabo Karoly aduce filme documentare la Oradea

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 noiembrie 2010 ·

Tânărul lucrează ca voluntar la unul dintre cele mai vechi cinematografe din oraş. Pasionat de scurtmetraje, el visează la o carieră în domeniu. Orădeanul în vârstă de 23 de ani a lucrat la o firmă de telefonie mobilă, dar şi-a găsit înclinaţia în domeniul cinematografic.

PROFIL

NĂSCUT. 25 martie 1987, Oradea

STUDII. Facultatea de litere (Universitatea Partium), Masterat în Cultură şi Civilizaţie Europeană (Universitatea Oradea)

FAMILIE. Necăsătorit

După ce a renunţat la fostul job, Karoly a simţit nevoia să facă muncă de voluntariat la unul dintre cele mai vechi cinematografe din Oradea, „Libertatea”. „Am terminat studiile în domeniul comunicaţiilor, astfel că se aseamănă foarte mult cu ceea ce fac aici. Practic, noi aducem la Oradea filme documentare şi artistice realizate la noi în ţară sau peste hotare”, a explicat Karoly.

Peliculele de care se ocupă voluntarul sunt unice în Oradea şi se adresează unui categorii mai restrânse de pasionaţi. „Subiectele din filmele pe care noi le promovăm sunt reale şi inspirate din viaţa oamenilor cu dizabilităţi, fie ele de mişcare sau psihice”, a spus voluntarul. După cum şi-a dat seama, orădenii nu prea sunt interesaţi de filmele documentare, poate şi din cauza că, până nu demult, nu exista un loc în care să le poată urmări, decât în casele lor. Karoly are grijă ca cele mai bune şi mai noi pelicule, ale regizorilor europeni, premiate la Cannes sau în Belgia, să ruleze pe ecranul de la cinema „Libertatea”. „Practic, eu ma ocup de furnizarea filmelor. Le aduc de la Cluj şi păstrez legătura cu cei de acolo”, a precizat Karoly. În România există prea puţine cinematografe care difuzează filme documentare artistice, în afară de cel din Oradea.

Interesul pentru acest gen de peliculele este scăzut şi din cauza bugetului redus pe care îl primesc pentru filmarea şi conceperea lui, astfe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump compară tarifele globale cu administrarea de medicamente

Mediafax acum o ora
Acțiunile asiatice au înregistrat pierderi abrupte în primele ședințe de tranzacționare de luni, iar contractele futures de pe piața bursieră americană au deschis în scădere puternică. Investitorii sunt îngrijorați că tarifele impuse de Trump ar put

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă politică

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Aleksandar Vučić a anunţat, duminică, că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie, cu un novice în politică, Đuro Macut, în calitate de prim-ministru, relatează Politico. Guvernul precedent al ţării balcanice a picat în martie, î

Casa Albă dă vina pe iPhone pentru Signalgate

News.ro acum o ora
O investigaţie internă făcută de autorităţile dela Casa Albă după scandalul Signalgate arată cu degetul către iPhone-ul consilierului pentru securitate naţională Mike Waltz. Investigaţia, despre care scrie pe surse The Guardian, sugerează că funcţia

Arabia Saudită reduce preţurile petrolului pentru Asia la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni

News.ro acum o ora
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, a redus duminică preţurile ţiţeiului pentru clienţii din Asia, destinat livrărilor din luna mai, la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni. Decizia vine la scurt timp după anunţul sur

Secretarul pentru Comerţ al SUA explică de ce există tarife pentru insule locuite doar de pinguini

News.ro acum 2 ore
Secretarul pentru Comerţ al SUA, Howard Lutnick, a explicat duminică, în emisiunea „Face the Nation” de la CBS, de ce insule locuite doar de pinguini au fost incluse pe lista cu tarife a lui Donald Trump. "Dacă lăsăm ceva în afara listei, ţările car

Donald Trump crede că China a făcut să eşueze un proiect de acord asupra Tik Tok din cauza taxelor vamale

G4Media acum o ora
Donald Trump a afirmat duminică că China a făcut să eşueze un proiect de acord cu Statele Unite privind vânzarea reţelei de socializare Tik Tok din cauza noilor taxe vamale impuse de Washington, scrie AFP, citată de Agerpres. „Dacă le-aş fi dat o mi

Horoscop pentru săptămâna 07-13 aprilie 2025. Ce te așteaptă pe plan personal și profesional

Ziua Constanta acum 15 minute
Berbec Tinzi la începutul săptămânii se te ocupi mai mult de copii și de persoana iubită. Sunt bune în acest sens plus a desfășura activități comune cu cei dragi și a te distra. Creativitatea este accentuată şi bine ar fi să-i inviți şi pe ceilalţi

Donald Trump, fără milă împotriva infractorilor: „Instrucţiunile preşedintelui sunt foarte clare: trebuie să cerem pedeapsa cu moartea ori de câte ori este posibil”

Ziare.com acum o ora
Procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a justificat decizia de a solicita pedeapsa capitală pentru suspectul acuzat de uciderea unui director din domeniul asigurărilor de sănătate. Ea a subliniat că administrația Trump va adopta această mă

Taxele vamale, Iranul şi Gaza, pe agenda vizitei lui Netanyahu la Washington

News.ro acum o ora
Creşterea taxelor vamale anunţată de Donald Trump, tensiunile cu Iranul şi ofensiva israeliană din Gaza se află pe agenda discuţiilor de luni dintre premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele american la Casa Albă, relatează AFP. Netanya

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 7 aprilie 2025?

Ziua Constanta acum 38 minute
În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea sfântului mucenic Caliopie. Acest sfânt mucenic a fost pe vremea împăratului Maximian, fiu al Teocliei, învăţat în credinţa lui Hristos, şi era din Perga Pamfiliei, crescut lângă maică-sa cu dreapta credi

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-1°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°