Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Împiedicaţi! » Moldovenii lui Hizo n-au reuşit să treacă de Astra

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 13 noiembrie 2010 ·

Deşi a jucat pe teren propriu şi pornea ca favorită, Vasluiul a făcut un meci prost aseară în faţa Astrei şi a pierdut două puncte.

Vasluiul a digerat greu înfrîngerea de la Timişoara, în timp ce Astra a venit aseară în Moldova cu tonusul refăcut în urma victoriei cu 3-0 în faţa Braşovului. Hizo a făcut schimbări în echipă şi l-a lăsat rezervă pe Sînmărtean, iar jocul galben-verzilor n-a mai avut nici pic de fantezie. În aceste condiţii, ocaziile n-au născut greu la poarta lui Miron.

Bello a rămas singur cu portarul, însă şutul său a trecut la o palmă de bară (13), după care următoarea situaţie a venit abia în minutul 30: Milisavljevici a centrat de pe stînga, Burdujan a reluat cu capul, însă Oprsal a scos de pe linia porţii un balon pe care scria gol.

În repriza a doua, Vasluiul a jucat chiar şi mai prost ca în prima parte. Şi dacă tot a văzut că dracul nu e chiar atît de negru, Astra şi-a zis că e rost să încerce să obţină mai mult decît un punct. N-a fost de acord indolentul Miranda, care, a dormit pe el la o fază creată perfect pe dreapta de fîşneţul Strătilă, şi a ajuns să împingă balonul în poartă (64).

Hizo a crezut că poate să forţeze cu nou-intraţii Pancu şi Gheorghiu, dar nici aceştia nu au adus nimic pe tabela de marcaj. Finalul i-a prins pe ploieşteni cu toată echipă în propriul careu, dar s-a terminat 0-0 şi pentru prima dată de la izgonirea lui Lopez Caro, Vasluiul leagă două meciuri fără succes.

"Derbedeul de arbitru a împins Vasluiul tot timpul spre poarta noastră. Să muncească pentru barem, Radu Petrescu face parte din ultima categorie de arbitri"

Ioan Niculae, patron Astra

Radu Petrescu îşi continuă "recitalul"

În minutul 27, oaspeţii au solicitat o lovitură de la 11 metri la un duel Papp - Fatai, însă arbitrul Radu Petrescu n-a dictat nimic, lăsînd fa

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 8 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 7 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 8 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 6 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 5 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 7 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 8 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°