Guvernul actual a realizat în ultimii doi ani 116 kilometri de autostradă, dintre care 76 kilometri au fost finalizaţi în 2009, iar în 2010 este vorba de 46 de kilometri, a declarat sâmbătă premierul Emil Boc, la inaugurarea tronsonului de 12 kilometri de la Câmpia Turzii, de pe Autostrada Transilvania.
"Astăzi, la Câmpia Turzii, practic finalizăm tronsonul de 54 de km din Autostrada Transilvania. Aşa cum, practic, ne-am angajat anul trecut şi anul acesta, lucrările sunt finalizate la termen. Anul acesta vom finaliza pe lângă cei 12 km, de aici, de la Câmpia Turzii, cei 20 km din Bucureşti, de la Chitila la Voluntari, în regim de autostradă, şi cei 14 km de la Sibiu care fac parte din coridorul IV. Deci, practic, anul acesta avem finalizaţi 46 km de autostradă. Dacă la aceştia îi adăugăm şi pe cei de anul trecut, şi anume mă refer la cei 42 de aici (Autostrada Transilvania - n.r.) plus 14 km centura Ploieştiului, tot în regim de autostradă, plus cei 14 centura Timişoarei, tot în regim de autostradă, avem practic 70 plus 46, adică 116 km. E o medie de aproape 60 km de autostradă pe an şi, dacă după Revoluţie, s-ar fi făcut în fiecare an o medie de 60 km vă daţi seama că am fi avut peste 1.200 de km de autostradă", a explicat primul-ministru.
El a subliniat că, deşi este perioadă de criză, Guvernul său a făcut mult mai mulţi kilometri de autostradă 'decât alţii'. "Situaţia nu o înfrumuseţăm, nu o prezentăm negativ, ci aşa cum este ea", a subliniat şeful Executivului.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a adăugat că, în prezent, pe lângă cei 116 de km inauguraţi, se mai află în execuţie alţi 240 km.
Totodată, premierul Emil Boc a spus că de anul viitor se vor accesa fondurile europene destinate lucrărilor de infrastructură, urmând să fie finalizate licitaţiile pentru coridorul IV, bugetul pentru 2011 fiind fă