Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşcolarii de la Grădiniţa 39, laureaţi la Festivalul Dansului

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 13 noiembrie 2010 ·

* ei au obţinut locul I la secţiunea "folclor"

Micuţii de la Grădiniţa nr. 39 s-au întors învingători de la cea de-a doua ediţie a Festivalului Dansului, care s-a desfăşurat la Bucureşti. În competiţie au fost prezentate dansuri tradiţionale latino (salsa, mambo, merengue, bachata, tango argentinian), Cha - Cha, Jive, vals lent, dans modern (disco, hip hop, street dance), precum şi folclor, balet clasic, contemporan, fantezie coregrafică, majorete.

Copiii Grădiniţei 39, însoţiţi de părinţi şi de cei care i-au pregătit, au transformat decorul într-unul animat nu numai de costumele lor, ci şi de sclipirile din ochii nerăbdători să urce pe scenă şi să demonstreze că talentul se împleteşte armonios cu munca asiduă. În această atmosferă, micuţii au reuşit să impresioneze publicul, şi totodată juriul, la secţiunea "folclor", unde au obţinut locul I, primind cupe, diplome şi cadouri din partea sponsorilor. "În momentul de faţă nu putem decât să ne bucurăm că efortul nostru nu a fost în zadar. A fost o muncă grea, dar când vezi copiii cum strâng la piept cupele, răsufli uşurat şi mulţumit", a spus profesor antrenor Georgeta Novac. * ei au obţinut locul I la secţiunea "folclor"

Micuţii de la Grădiniţa nr. 39 s-au întors învingători de la cea de-a doua ediţie a Festivalului Dansului, care s-a desfăşurat la Bucureşti. În competiţie au fost prezentate dansuri tradiţionale latino (salsa, mambo, merengue, bachata, tango argentinian), Cha - Cha, Jive, vals lent, dans modern (disco, hip hop, street dance), precum şi folclor, balet clasic, contemporan, fantezie coregrafică, majorete.

Copiii Grădiniţei 39, însoţiţi de părinţi şi de cei care i-au pregătit, au transformat decorul într-unul animat nu numai de costumele lor, ci şi de sclipirile din ochii nerăbdători să urce pe scenă şi să demonstreze că talentul se împleteşte armonios cu munca asiduă. În ac

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 4 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 2 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 10 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Ninsori abundente şi polei

Mediafax acum 4 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Macedonia de Nord că Serviciul naţional de hidrometeorologie prognozează ninsori abundente şi formarea de polei pe întreg teritoriul ţării. Autorităţile l

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-0°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°
joi

-2°/3°