În cadrul acţiunii vor fi aprinse câteva sute de lumânări, fiecare reprezentând simbolic o persoană aflată în nevoie. Fiecare mureşean va avea posibilitatea să aprindă o lumânare şi să doneze orice sumă de bani pentru ajutorarea persoanelor cu o situaţie financiară precară.
Cea de-a doua ediţie a acţiunii de solidaritate numită simbolic ”Un milion de stele pentru nevoiaşi”, va avea loc în această seară între orele 17.00 şi 20.00 pe trotuarul din faţa clădirii Romtelecom din Piaţa Victoriei, vis-a-vis de Mureş Mall. În fapt, Asociaţia Caritas a pregătit o campanie de strângere de fonduri pentru mureşenii cu o situaţie financiară precară, în special din mediul rural. Scopul acţiunii este acela de transmitere a unui mesaj de sensibilizare a localnicilor faţă de persoanele care trăiesc în sărăcie, o dovadă de solidaritate socială şi încurajarea unui comportament filantropic şi responsabil din punct de vedere social.
„Fiecare trecător va avea posibilitatea să doneze orice sumă de bani este dispus, iar în schimb va primi o candelă aprinsă, pe care va trebui să o plaseze în spaţiul special amenajat în faţa clădirii Romtelecom. Vom crea din lumânările aprinse imaginea unei cruci, sperăm noi, uriaşe. Cu cât vor fi prezenţi la acţiune mai mulţi mureşeni, cu atât aceasta va fi mai mare şi, deci, vom avea mai multe posibilităţi de ajutorare a nevoiaşilor”, ne-a declarat Molnár József, PR manager în cadrul Asociaţiei Caritas. Lumânările amplasate pe trotuar, odată aprinse, vor reprezenta simbolic sufletul unei persoane sărace, care va putea fi astfel ajutată.
700 de candele în 2009
Conform reprezentanţilor de la Caritas, prima ediţie a acţiunii de solidaritate cu persoanele nevoiaşe a fost un succes, întrucât mureşenii au demonstrat că au suflet şi le pasă de semenii lor aflaţi la ananghie.
„Anul trecut la Târgu-Mureş au fost aprinse 700 de